8 martie: trei artisti cu care mergi la sigur

Daca nu stii ce cadou sa cumperi de 8 Martie pentru mama, sora, sotia, sefa, iubita sau amanta ta poti merge la sigur cu un disc cu muzica buna. Tocmai iti bag acum trei asi in maneca:

Cohen, Iglesias, Bono

Leonard Cohen

Mircea Cartarescu spunea in “De ce iubim femeile” ca femeia, oricat de fioroasa si de salbatica ar fi, poate fi imblanzita cu muzica lui Santana sau cu cea a lui Cohen. Intr-adevar, nu am cunoscut inca fata tanara, femeia in toata firea sau pensionara care sa nu-l asculte cu placere. O voce imposibil de ignorat care mai mult recita decat canta versuri paradoxale in care depresia cronica intalneste umorul de cea mai buna calitate. Bob Dylan, cel pe care atatia il vor laureat la Nobel, spunea despre Cohen ca este cel mai mare poet al timpurilor noastre. Aleg o piesa la intamplare si o copy/paste-uiesc aici: Ring the bells that still can ring/ Forget your perfect offering/ There is a crack in everything/ That’s how the light gets in.

Julio Iglesias

Daca mi-ar spune ca s-a culcat la viata lui cu 3000 de femei, l-as crede. Un singur latino-lover adevarat, singurul macho autentic, Julio Iglesias a fost primul. Toti ceilalti cantareti de latino viseaza sa ajunga candva ca el. E latino-lover dar nu-l vezi dand din poponet ca o maimuta, are cantece de dragoste dar nu-ti da impresia ca se jeleste la picioarele femeilor si da, da, da… nu pare sa mai imbatraneasca vreodata…

Bono

Ati fost cu siguranta la petreceri la care DJ-ul a bagat la un moment dat si o piesa de la U2. Nu-i asa ca in momentul in care Bono a intrat cu vocea toata lumea a zbierat: “Oooooooooohhhhhh, asa da! Bine, frateeeeeeeeee!”? Daca nu vi s-a intamplat asta inseamna ca nu ati fost inca la niciun party cu DJ bun si cu oameni care stiu ce-i muzica. Sa luam, de exemplu, feat.-ul asta cu Sinatra. Asteptati sa intre Bono cu vocea si scrieti-mi un comment cu ce va veti spune atunci in gand.

Si cu Frank Sinatra, Bon Jovi, Tom Jones, Joe Dassin si Lou Reed mergi la sigur. Iggy Pop poate fi un pic riscant, dar cred ca merita… 🙂

Advertisements
Posted in - muzica | Leave a comment

Poezie pentru mama

mama

am urmarit firul de par alb-negru pana la tine

si te-am gasit dormind ca o pisica de poet

te-am trezit usor “Mamiiiii!!!!!” si te-am rugat:

crema de legume

crema de ciuperci

crema de zahar ars

parajitura cu visine

piure cu unt

Multumesc! Te iubesc!

Posted in Poezii recente | Leave a comment

“Nymphomaniac” versus “Jurnalul unei nimfomane”

Nimfomana = o femeie la fel de obsedata de sex ca un barbat obisnuit. 🙂

Nymphomaniac-ul lui Lars Von Trier nu este nici film erotic, asa cum ne-am fi asteptat dupa atata cenzura si nici un film de arta care sa te puna pe ganduri sau sa schimbe ceva in tine. Cam asta se intampla cand duci un elitist la Hollywood si ii ceri ceea ce pentru el ar fi trebuit sa fie imposibilul: sa fie comercial. Un film in care nimfomania este prezentata ca o boala, apoi ca o boala extrem de grava, apoi ca o boala fatala, apocaliptica. Emite la infinit judecati din ce in ce mai aspre si isi pedepseste personajul care: isi pierde apetitul sexual, isi pierde copilul si partenerul, se imbolnaveste si in final ajunge chiar criminal. Ok, am inteles, nu e usor sa fii nimfomana, dar totusi, mai opreste-te, frate, mai da-ne si altceva! Da, am inteles ca s-ar culca si cu un porc-pusculita, dar aratandu-ne-o pe Joe (personajul jucat de Stacy Martin/Charlotte Gainsbourg) cum se “uda” cand il vede pe tacsu’ mort, cred ca se subliniaza cu trafaletul ceea ce intelesesem din primele 10 minute ale filmului…

versus 1

Pe de alta parte, Jurnalul unei nimfomane (Spania, 2008) este mult mai uman, mai natural, un film european fara pretentii de mare film de arta. Cu toate astea, mie mi s-a parut mai destept si mai elegant decat Nymphomaniac. Christian Molina ne prezinta in “Jurnalul…” o fata care trece prin la fel de multe paturi si probleme, insa ne da totusi dileme. Ceva mai realist de aceasta data, fata din film se gandeste sa-si discute problemele cu o persoana apropiata, cu bunica ei. Dialogul dintre ele construieste cheia filmului, dar si o noua interpretare a nimfomaniei: “este o inventie a barbatilor menita sa faca femeile sa se simta vinovate”. De data aceasta nimfomania nu mai este vazuta doar din perspectiva unui barbat, caci Lars von Trier nu mi-a lasat deloc impresia ca ar tine cont si de gandurile unei femei.

versus 2

Un + pentru “Nymphomaniac”: cele cinci minute ale Umei Thurman (Mrs. H). Vine, le da clasa celorlalti actori si dispare.

Un + pentru “Diary of a Nymphomaniac”: este ceva mai explicit. Ii va bucura pe iubitorii de t@te si b#ci, adica pe noi toti, nimfomanii.

Posted in - film, Recenzii: | Leave a comment

Singurul DJ din Romania fara smartphone. Nicolai de la PRO FM foloseste zi de zi un Nokia 6310i

Smartphone-urile costa prea mult pentru ce stiu sa faca, spune Nicolai, care crede ca jocul Snake are in spate o intreaga filozofie de viata.

DJ-ul PRO FM Bogdan Nicolai nu se da in vant dupa iPhone 5S si nici nu-i plac smartphone-urile Android scumpe. L-am surprins in studio cu un Nokia 6310i pe masa, un gadget de muzeu pe care colegii lui din showbiz l-ar numi in cel mai bun caz “ruginitura”.

Nicolai s-a luptat mult pana sa-l aiba si nu l-ar da pentru niciun smartphone din lume. Ii place ca Nokia 6310i se tine bine in mana, te auzi perfect cand vorbesti la el si are Snake, un joc care pentru DJ-ul PRO FM inglobeaza o adevarata filozofie de viata.

nicolai bogdan

Reporter: 6310i chiar e telefonul tau de zi cu zi? De unde ai cumparat asa ceva?

Bogdan Nicolai: Da, chiar vorbesc zilnic la el. L-am gasit pe net. Am descoperit ca in Germania sunt multi fani ai modelului 6310i. Unii le si reconditioneaza. Al meu are circuitele din interior de atunci, de prin 2002, dar ecranul, bateria, lamelele de la baterie, carcasa si butoanele sunt noi…

Continuarea pe yoda.ro

Posted in MEDIA | Leave a comment

Cum am ajuns sa-i fiu dator lui Maradona

Maradona e un betiv care-si face veacul pe strada mea. Imi place mult de el pentru ca are mereu poante si povesti misto. Mereu am crezut ca glumele de santier ies bine doar daca sunt facute de oameni de pe santier, de oameni simpli care le spun din suflet. Dimineata, inainte sa plec la radio sau seara cand ma intorc acasa imi place sa-i cer parerea despre subiectele zilei: Ucraina, Eurovision, despartirea PSD de PNL, Leo Messi in Romania etc. Cand nu cunoaste deloc subiectul e si mai funny, manca-l-ar tata pe el de Maradona.

1leu

Dar, sa va spun una tare ca sa vedeti si voi cum e omu’. In fiecare zi, de vreo luna, ii dau cate 1 leu. Atata imi cere, iar eu m-am conformat. Faza cea mai dura e ca vreo 3-4 zile nu ne-am mai intalnit, cine stie de ce si prin ce sant o fi dormit el dimineata pana mai tarziu. Ne-am intalnit azi dimineata. Scot un leu, i-l pun in palma si dau sa ma urc in masina. La care el, ma prinde de umar si-mi zice: “Pai si datoria?”. “Ce datorie”, il intreb. “Cum, boss, ce datorie? Pentru zilele in care nu ne-am vazut…”

| 2 Comments

Miracol! Paula si Ovi din nou la Eurovision

paula ovi

Paula Seling si Ovi merg din nou la Eurovision. Nu m-a dat pe spate piesa lor. Nici nu-i dadeam vreo sansa, insa vestea ca ei ne vor reperezenta la Copenhaga m-a bucurat sincer. Asta pentru ca nici in 2010 nu le-am dat nicio sansa si au ajuns pe podium imediat dupa Germania si Turcia. Practic, nimeni niciodata in afara de ei si de Luminita Anghel & Sistem (tot locul 3, in 2005) nu ne-a dus atat de departe. Au deci experienta Eurovisionului, ba chiar a unui bronz luat acolo si asta e mare lucru. Au invatat din ce au facut bine si din tot ce putea fi facut si mai bine.

Sincer sa fiu, dupa voma de show al lui Cezar Ouatu de anul trecut, nu m-as fi mirat sa-l/s-o trimitem de data asta pe Naomi, mai ales ca nu mai era nevoie de o vestimentatie noua: sigur au ramas niste rochii de anul trecut de la Cezar. Oricum si Naomi mi-a dat anul asta motive de bucurie. M-am spart de ras cand am vazut ca ea/el s-a calificat in finala nationala, iar unii dinozauri, printre care si Cotabita, nu.

Pe cine as fi trimis eu? Daca ar fi fost sa aleg cu sufletul, i-as fi trimis pe The dAdA. Mihai Ungureanu, basistul lor, mi-e prieten, fost coleg de grupa in facultate si am putut vedea cu ochii mei cat de mult s-au zbatut baietii astia pentru tot ce au obtinut pana acum. Cand am vazut ca au ajuns in finala nationala mi-a placut pentru prima data cu adevarat Eurovisionul. Daca ar fi fost sa aleg cu urechea, as fi ales insa Anca Florescu cu “Hearts Collide”, desi ma mir ca absolut nimeni nu s-a sesizat ca piesa era de multa vreme pe radio si nu sunt sigur ca avea voie sa mai participe. Pot sa jur ca o stiu din FM de mai mult timp decat prevede legea, poate chiar din toamna anului trecut. Dar piesa e buna, foarte buna, poate cea mai buna de anul asta.

Posted in - muzica | 2 Comments

Cum se joaca artistii romani cu creierii mei

Imi place muzica romaneasca. Ascult fiecare piesa noua cu atentie si cu placere. Problema e ca de cele mai multe ori mesajul melodiei ma atinge. De ce e o problema? Pentru ca ascultandu-le asa, la radio, una dupa alta, iti faci creierii varza. Iata:

Intra Smiley si zice “Atunci cand in lume voi pleca sa nu uit sa ma intorc acasa”. Deja intru in stare si ma gandesc cat de bine e acasa.

Apoi intra What’s Up cu “Taxi” si zice “Du-ma unde vrei, dar NU ma duce acasa”. Deja nu mai stiu de mine. E bine acasa sau e mai bine oriunde altundeva? Pana la finalul piesei W’sP ma convinge, ma suceste iar.

Abia ma linistisem cand, la final, confuzia imi face contuzia! Holograf si Antonia (cum mama naibii au ajuns astia sa cante impreuna?) vin si ei sa ma rascoleasca iar: “Spune-mi ce vrei, dar intoarce-te acasa!”

Smiley, What’s Up, Bittman si Antonia, va invit pe la mine pe acasa unde e ca dracu. As da orice ca sa veniti si voi sa vedeti cum ati pleca imediat! Mie chiar imi place aici…

Posted in - muzica | 1 Comment

Trei bloggeri si toti trei detestabili

Expertii in moda

Stiu o fata. O stiu bine pentru ca un var de-al meu se cuplase cu ea. Pentru ca era cea mai nesimtita fiinta de pe pamant a stat la noi in familie mai putin decat un ciripitor intr-o familie de mafioti, dar am apucat sa o observ. Avea zi de zi aceeasi pereche de pantaloni, de colanti colorati mai precis, dar nu erau pe repeat pentru ca nu-si permitea altii, ci pentru ca “Frate, deci ii ador, astia sunt cei mai cool colanti! Crede-ma ca stiu! Mi-ai citit blog-ul de fashion?” NU!

Sexologii

Sunt sigur ca sunt abstinenti din doua motive: 1) se abtin de la sex si masturbare ca sa poata scrie atat de profund si 2) fetele nu se culca de fel cu obsedati sexual pentru ca… teama. De unde stiu eu asta sau cum imi permit sa banuiesc? Pentru ca baietii astia scriu exact cum scriam eu la 12 ani cand salivam si la un cos de gunoi daca avea fundul destul de bombat. Si de unde mai stiu eu lucrurile astea sau cum imi permit sa le banuiesc? Pentru ca ii stiu destul de bine pe doi dintre cei mai cititi “plange in pi#d@” ai Romaniei si stiu ca fetele care i-au cunoscut spun: “Aoleu!!! Asta e XXXXX XXXXXXXXXXXXXXXXXXX? Eu mi-l imaginam, asa, un fel de Banderas. Saracul de el…”.

Cersetorii

Bloggerul cersetor e noua forma a ziaristul infometat pe care il intalneam acum cativa ani pe la conferinte de presa si il vedeam cum isi indeasa fursecuri in buzunar. Il vezi acum la orice eveniment cum se bucura de absolut orice produs primit moca. Nu are demnitatea cersetorului de pe strada, nu se respecta atat de mult incat sa ceara bani. El se bucura si la seminte de dovleac si la creme de c#r si de bilete la filme cu vampiri. Vrei sa-ti promovezi o pizzerie ca la carte? Da-i lui o juma’ de pizza!

4 bloggeri si toti 4 detestabili

| Leave a comment

5 sfaturi despre cum sa te imbraci mai bine

De ce vin sfaturile astea tocmai de la mine? Pentru ca n-am niciun studiu in domeniu si nicio treaba cu moda, exact ca majoritatea celor care-si dau cu parerea prin reviste despre cum ar trebui sa ne imbracam, cine e bine imbracat si cine nu. Deci, sfaturile mele ar fi:

1. Admite ca nu te imbraci (cel mai) bine

2. Nu exagera! Daca ai tricou cu maimutzoi, nu-ti mai lua si jeansi cu pinguini. Mare atentie la hainele de la Desigual!!!

3. Daca nu esti 100% sigur ca stii sa te imbraci bine si ca stii sa asortezi culorile, mergi mult pe negru. Te scoate mai bine decat iti imaginezi!

4. Daca esti baiat, nu-ti mai treage pe tine jeansi infipti in p#l@. Ca nu esti balerin.

5. Nimic nu este mai demodat decat hainele de rapper. Iar eu sunt rapper, deci o spun cu regret…

normal imbracati

| Leave a comment

Glume care provoaca atacuri de panica

„Sunt un nimeni celebru,
Averea mea e umorul meu negru”

Cheloo, Parazitii

Zilele trecute citisem o stire despre unu’ care vrea sa-si deschida un mall de nunti, cu rochii de mireasa si toate cele. De ce nu? Pana la urma barbatul se insoara si femeia se marita doar de cateva ori intr-o viata. Vorbeam despre asta la telefon cu un prieten care nu intelegea de ce nu se face si un mall de divorturi, cu firme de avocatura, obicte frumoase (in dublu exemplar) pe care sa faci partaj, psihologi si vrajitoare, recuperatori si criminali. Apoi, discutia a mers si mai departe: de ce nu grupeaza nimeni toate magazinene infricosatoare cu pompe funebre intr-un mall de inmormantari? Nu sunt oricum pitzipoancele tot un fel de bocitoare atunci cand investitia nu le satisface? Ei bine, aici, pentru multi invervine codul rosu, butonul de avarie, bariera. Sa faci glume despre moarte? Nu cunosc multe persoane cu care pot aborda subiecte de genul. Gluma, gluma, dar are si ea limitele ei, iar pentru cei mai multi, din pacate, limitele astea sunt aici, aproape, nu mai departe de lungimea nasului. Sunt totusi cativa cu care pot merge mai departe, atat de departe incat, la un moment dat, ni se face si noua frica de ce am gandit: Gicu (Gojira), colegul meu de emisiune de la ProFM, Adi si Radu de la AudVoci, Ovi si Calin de la TimesNewRoman si, ce noroc, vechiul meu prieten din copilarie, Silviu. La un moment dat, intr-un team building la Brasov, ne-am intalnit toti. Nu vreti sa stiti cam ce-a iesit. Ati auzit de glume care provoaca atacuri de panica? Noi le-am facut!

Incerc sa largesc grupul asta de umoristi negri, asa ca, daca vrei sa ni te alaturi la o bere, incepe, incet-incet:

Sa razi de tine

Orice umor de calitate incepe prin a te lua la mishto pe tine insuti. Printr-o simpla repozitionare poti transforma o bataie de joc ieftina intr-un umor fin, elegant. Fara sa cobori printre muritori, printre cei nenorociti de glumele tale taioase, te vei plictisi, caci plictisiti sunt cei ce raman singuri.

Sa razi de batranete si de boli

Woody Allen e considerat cel mai spiritual om al secolului si si-a cladit aproape toata cariera pe glume fine, uneori prea pretentioase, despre depresie si alte boli psihice inevitabile in societatea actuala. Leonard Cohen, depresivul sef, a ramas atat de iubit pentru ca in melodiile si poeziile lui din ultimii douazeci de ani a strecurat mereu si cate una mica despre boli si batranete. Iar exemplele pot continua…

Sa razi de Dumnezeu

Hey, n-a zis nimeni sa iti pierzi credinta! Si nici sa-ti bati joc! Ma gandesc doar ca daca cineva ne-a facut, ne-a facut cu tot cu umor. Nu ti se pare ca si Dumnezeu a ras destul de tine si, in general, de noi? Priveste in jur cu mare atentie! Nimic? N-am scos de la tine nici macar un zambet amar? Inseamna ca iti lipseste umorul cu desavarsire. Daca inca mai crezi ca Tactu’ nu a ras destul de tine, fa-l sa rada chiar acum: spune-i toate planurile tale de viitor, cu cine te-ai mai culcat, cati bani vrei sa faci anul asta, cine ti-e cel mai mare dusman. Incepe sa ti se para si tie comic, nu?

Sa razi de moarte

„De ce ti-e frica nu scapi niciodata”. Psihologie pura. Psihiatrie de baza. Ca sa iti invingi fricile trebuie sa te duci tu catre ele. Asta nu inseamna ca scapi de Doamna care vine sa te Coasa doar razand de ea. Dar cu siguranta ii poti intarzia aparitia pentru ca studiile spun ca cei veseli si optimisti traiesc mai mult. Asa ca, daca vrei sa traiesti, razi pana mori!

Posted in Mici nimicuri dulci | 1 Comment

Vrem test drive-uri cu mașini pe care să ni le permitem

Gata, frate! M-am lăsat! Nu mai vreau să cumpăr vise. Mă rog, le-aș cumpăra, dar nu mi le permit. Așa că nu mă mai interesează dacă noul Porsche e mai tare decât noul Maserati, dacă Lambo e mai rapid decât Ferrari, dacă noul S e mai spațios sau dacă are mai multe leduri decât noul șeptar. La ce-mi trebuie să știu care e aia care prinde 345 la ora și care prinde 342? De-al dreacu’ o să spun că astea sunt mașini de burlaci bătrâni, de bărbați divorțați a nouășpea oară, de barbați complexați care au probleme la schimbător și la evacuare, care au stat în fund toată viața și acum se cred mari sportivi.

opel astra

golfNu e normal să citesc test drive-uri d-astea și să mănânc covrigi, îmi bag picioarele! Când citesc despre Jaguar XK, vreau să mănânc caviar și să beau Moet. Dar până atunci, dați-mi teste comparative cu ce-mi permit. Vreau să știu dacă Golf 4 diesel din ’99 e mai bun decât Opel Astra diesel din ’99. Dacă e mai bun la consum, asta vreau să știu. Și care dintre ele merită 2300 de euro? Spuneți-mi dacă încap mai multe bagaje în spate, mai mult porc adus de Craciun de la țară, un grătar mai mare pentru la vară. Cate beri intră într-un portbagaj de Logan și câte intră într-un Clio? Sunt lucruri care mă interesează direct. Care e mai rezistentă prin hârtoape?

Nu mai dați, frate, bolizi prin reviste, că ajunge (Doamne ferește!) ProMotoru’ și prin sălile de așteptare ale saloanelor de cosmetică și le rămân gagicilor super-mașinile în cap. După ce că stai toată noaptea după o tanti în club să o combini cu vrajeli, votca și dansuri la care nu te pricepi neam, cand reusesti să o scoți în sfarșit afară din iad, ajungeți în parcare și descoperă cu stupoare că ai o Octavia Tour. Și să vezi tu atunci cum o ia brusc oboseala, durerea de cap și taxi-ul. Mai dați și Cielo, tati, să le facem să creadă că aia e mașina care trebuie!

Femeia trebuie să te iubească pentru ce ai tu sub țeastă, nu pentru ce are mașina sub capotă. Dacă vrei sa te iubească doamnele pentru ce ești, mașina tre’ să fie întotdeauna mai urâtă decât tine. Dacă nu te știi prea frumos, ia-ți un Hummer. Dacă esti urâțel, ia-ți un SsangYong (Kyron-ul ăla care are stopurile ca pachetele de Viceroy sau chiar un Rodius, că le întrece pe toate). Iar daca ești urât ca dracu, ia-ți un FIAT Multipla, monstrule!

Text publicat in noiembrie 2013 in revista ProMotor

Posted in ProMotor - Articole de opinie | 4 Comments

Eseu despre Broască şi Trabant

Broasca şi Trabantul sunt, fară îndoială, cele mai simpatice maşini din lume. Nu accept nicio părere contradictorie. Ba chiar voi reacționa violent dacă cineva îmi strică minunatul univers care a avut un Big Bang în copilărie şi s-a dilatat în capul meu, din tablă şi vopsea până în ziua de azi. Sunt frumoase, sunt rotunde, sunt proaste, una se conduce greoi, e grea (deşi nu pare) şi rigida, iar cealaltă e din carton, are doi mânji putere şi schimbătorul la volan.

traband & broasca

Îl cunoaşteţi pe Herbie, celebrul Beetle, personaj Disney din filmul “The Love Bug”? Vă amintiţi de Trabantul mâncat de un porc în “Pisica albă, pisica neagră” al lui Kusturica? Dar de Trabantul bunicului “orb” din “Everything is illuminated” în care încăpeau lejer doi ucrainieni, un turist american şi un câine mic şi guraliv?

Bine, bine, de ce să nu vorbim şi despre Mini-ul lui Mr. Bean, veti spune. Pentru că Mini, deşi legendă britanică, nu s-a ridicat niciodată la nivelul acestor monştrii sacri germani care au născut mii şi mii de poveşti şi tot atâtea fan-club-uri în întreaga lume. Când locuiam în Drumul Taberei, de cateva ori pe an broscarii îşi dădeau întâlnire la Pardon Cafe, un băruleţ de lângă blocul în care stăteam. Cât timp ei depănau amintiri despre depanari, bucuria mea era să mă holbez în parcare la minunile lor.

Să facem și puțină istorie! Trabi a trăit doar 34 de ani, din ’57 până în ’91, dar în scurta sa viaţă a reuşit să se impună atat de bine în ţara natală, încât a devenit rapid un simbol al Berlinului de Est, apoi al Berlinului, iar istoria i-a permis să scoată fum cât un autobuz pe tot globul pământesc. Cu un Trabant obişnuit, un circuit de două ore în apropierea Zidului te costă în capitala Germaniei cam 89 de euro. Eu m-am băgat şi vă recomand.

Ceva mai norocos, Volkswagen Type 1, zis si Beetle, Fusca, Coccinelle sau Bug, a supravieţuit destul de mult: din 1938 până în… n-o să vă vină să credeți!… 2003! Asta pentru că, deşi modelul iniţial a fost scos de multă vreme din fabricaţie, mexicanii au continuat să-l producă şi să-l vândă până de curând. Iată deci, unde ai putea găsi unul aproape nou.

Doar că ar fi mai elegant să găseşti o astfel de bijuterie veche şi bine întreţinută. Înscrie-le ca vehicule istorice şi scapi automat de impozite, îţi faci RAR-ul dupa regulile de atunci şi s-ar putea sa atragi mai multe priviri decat un BMW Z4 care te cocosează şi ca preţ, dar şi la propriu. Piese se găsesc. Încă sunt zeci de cluburi şi manufacturi care adună şi recondiţionează piese vechi, dar fac şi reproduceri după piese originale.

Pentru copilăria fascinantă şi colorată pe care mi-aţi oferit-o, veşnic tinere doamne B şi T, permiteţi-mi să mă înclin, dar nu aşa, ca Moisescu, ci mai umil, până la pămant ca să arunc o privire, căci sigur mai e cate ceva de schimbat pe dedesubt.

ProMotor

Articol publicat in octombrie 2013 in revista ProMotor

Posted in ProMotor - Articole de opinie | 1 Comment

Sunt in juriul Premiului Literar „Augustin Frăţilă” – ediţia a II-a

Când am fost invitat să fac parte din juriul Premiului Literar “Augustin Fratila” m-am întrebat cât de corect este ca eu să dau note unui roman în condiţiile în care nu sunt critic literar avizat, absolvent de Litere sau romancier. Mi s-a explicat că au fost aleşi şi bloggeri pentru a aprecia cât de “prietenoase” sunt cărţile din concurs şi am acceptat cu bucurie, considerându-ma totuşi un cititor avizat de iubirea mea imensă pentru literatură. Am primit de curand cele 5 carti pe care trebuie sa le citesc in trei saptamani si am terminat deja una dintre ele. Mi s-a parut excelenta! Daca toate vor fi asa, decizia va fi extrem de grea…

finaliste

Posted in - carte | Leave a comment

Popă la volan, feri-te-ar Sfântu’!

M-am intors la ProMotor dupa trei ani in care nu am mai scris despre sufletul masinilor. Iata ce m-a facut sa revin:

WP_000544

Nu sunt misogin. Nu am nicio reacție de teamă, de neîncredere, de respingere fața de mașinile cârmuite de doamne și domnișoare prin trafic. Am însă mici îndoieli când vine vorba de alte purtătoare de rochii sau fuste la volan: fețele bisericești. Mi-e teamă de popi! Mă gândesc că și-au luat mult prea ușor permisul de conducere. Trebuie doar să fi întalnit la examen un polițist cu frica lui Dumnezeu și “Gata! Poftiți carnetul! Să conduceți cu atenție! Doamne ajută!”. Ați auzit vreodată de popi care să fi picat examenul la școala de șoferi? Nici eu! În schimb, am search-uit “preot accident” pe Google, iar primele două tiluri de presă găsite sunt: “Preotul care a provocat un accident în Constanța avea o alcolemie de 2,45 la mie în sange” și “Un preot și familia sa secerați intr-un accident produs de alt preot”. Astfel de cazuri sunt tot mai dese. Da, uneori se urcă beți la volan, dar să ciocnești doua-trei paharele de vin/rom/whisky liturgic între atatea nunți, botezuri și parastase face parte din job description. Cei care mă cunosc mai bine știu că paranoia mea poate atinge culmi nebanuite. Să mă tem eu oare cel mai și cel mai tare de un popă la volan? Nici vorba! Cel mai și cel mai tare mă tem de un popă la volanul unei mașini puternice, feri-m-ar Sfantu’!

popiiiiiiiiii

Examen la UNATC, secția regie, subiectul 1: Realizați un scurt scenariu de scurt metraj folosind urmatoarele elemente: viteză, un tanc de trei tone, un nene beat la volan, un înger păzitor care zace și el puțin pilit pe locul din dreapta și dumneavostră, în rolul victimei, pe trecerea de pietoni.

Tocmai am aflat, întâmplător, că una dintre limuzinele S Klasse, proaspăt sosite în România s-ar putea să fie cumpărată de o firmă la care acționar principal este o episcopie. Cumpărată cu ochiul dracului jos, cu sutane scoase din sutană. Ați înteles foarte bine! Dacă zvonul se confirmă, printre primii sau poate chiar PRIMII care vor conduce cea mai tare limuzină a momentului pe șoselele noastre, nu vor fi Țiriac, Patriciu, vreun politician urmărit de DNA sau vreun cămătar cu renume. Ci niște popi cu rang înalt sau…  șoferii lor cu rang de bodyguarzi. Dacă stau bine să mă gândesc, chiar nu văd o mașină mai potrivită pentru B.O.R. Se spune că noul S are tot ce-i trebuie ca sa te ducă singur acasă: accelerează, franează la stop sau la trecerile de pietoni, evită accidentele și se parchează singură. Ești practic 100% in grija Domnului, iar Dumnezeu în cazul ăsta este un neamț bătrân și atotștiutor. Dar de unde au ăstia atâția bani, te vei întreba. De la tine!

Articol publicat in septembrie 2013 in revista ProMotor.

Posted in ProMotor - Articole de opinie | 3 Comments

Stiri inventate, dar nu imposibile

nicolai

In general scriu texte umoristice doar pentru radio. Dar din cand in cand mai public si pe site-urile romanesti de inventica.  Dupa un search pe Google am dat peste cateva mai vechi care au strans multe like-uri si share-uri la vremea publicarii si la care prietenii mei inca mai rad:

Times New Roman

Fuego este noul membru al trupei Parazitii

Florin Piersic s-a oferit sa dubleze filmul mut “The Artist”

AudVoci

Catalin Butezatu: “Am descoperit la 6 ani ca Mos Craciun sunt de fapt tata si cu tati”

Reactii incredibile la cazul “Alexandra Stan”. Vezi ce au spus vip-urile din Romania

Campanie publicitara in Ferentari: “Imparte o Coca Cola cu sabia”

Posted in MEDIA | Leave a comment

Alarma ProFM in Playboy

Iata ca mai dau si interviuri din cand in cand, adica atunci cand mi se iau. 🙂 Gicu “Gojira” Andreescu si Nicolai Bogdan despre radio, femei, despre poezie si amintiri din copilarie in Playboy-ul de aprilie 2013. Revista poate fi gasita la chioscurile de ziare pana la inceputul lunii mai. Lectura placuta!

Image

Image

Citeste si Only for lovers

Posted in MEDIA | Leave a comment

Viața mea de zi cu zi e cam ca la radio, e o prelungire a emisiunii (Interviu)

Am raspuns la cateva intrebari pentru site-ul Sping.md din Moldova:

OGN0827-111

Bogdan Nicolai: Viața mea de zi cu zi e cam ca la radio, e o prelungire a emisiunii

Bogdan Nicolai are o legătură specială cu Moldova și câțiva moldoveni cunoscuți de aici. „Iubesc foarte mult Moldova de peste Prut și oamenii de acolo. Mă leaga o prietenie veche cu pictorul Ion Sfecla, care este și profesor de pictură la Colegiul Republican de Arte Plastice din Chișinău. De asemenea sunt prieten de ani de zile cu scriitorul Mihail Vakulovski. Am avut câțiva colegi de facultate din Chișinău cu care m-am înțeles excepțional și sunt fan înrăit Zdob și Zdub. Iar lista poate continua cu unele dulciuri care se găsesc doar la voi și, bineînțeles cu vinurile și brânza din Moldova.

Am fost de două ori la Chișinău. Când eram mai mic am fost dupa fete. Doamne, cât sunt de frumoase! Iar acum vreo doi ani m-am întors cu treburi mai serioase legate de muzică. Iubesc estul în general. Am fost și în Ucraina de patru ori, la Kiev și Odessa și îmi doresc să stau câteva luni la Moscova.”

Citeste mai departe aici

Posted in MEDIA | Leave a comment

Portretele robot ale personajelor celebre din romane

Ii ofer o recompensa uriasa celui care o gaseste pe Marla din Fight Club. Avem ceva important de discutat. Pentru cei care se incumeta sa plece in cautarea ei si nu stiu de unde sa inceapa, iata locul: The Composites este un blog pe care puteti gasi portretele robot ale personajelor din romanele preferate. Sunt realizate cu mare atentie pe baza descrierilor facute de marii autori. Succes!

Image

Marla (Fight Club de Chuck Palahniuk)

Image

Daisy Buchanan (Marele Gatsby de F. Scott Fitzgerald)

Image

Humbert (Lolita de Vladimir Nabokov)

Image

Aomame (1Q84 de Haruki Murakami)

Posted in - carte, Mici nimicuri dulci | Leave a comment

Cu luna dupa ureche, Mai bine tac si alte poezii noi

55._8bbbbbb

 

Cu luna dupa ureche

Hat, hat, hat, hat, te balansai

Si mangaiai un sobolan cat un motan.

Al dracului, cat de frumos dormea! Cat de frumos dormea!

Ce pofta de moarte-ti facea!

Ascultandu-te povestind, asa, cu luna dupa ureche,

Cu cuvinte de pe vremea cuvintelor,

Cine stie de cand nu mai respiram…

 

Mai bine tac

Mai bine tac in mortii mei si zic mersi:

Altii nu vad decat cotete, de la ei din bucatarii.

Dar eu, prin geamurile mici, ca de chilii,

Te vad cum iti ridici cortinele, in bordelul de vizavi.

Asa ca ii sarut nevesti-mi, de noapte buna, starile,

Mirosul ei de gospodina sa imi desfunde narile,

Ca sa te-adulmec de departe, tarfa plina.

 

Inainte sa te arunci in gol

Inainte sa te arunci in gol de pe stanca

Nu te uita in jos, ca ai sa ametesti

Si va parea un accident stupid.

Inainte sa te arunci in gol de pe stanca

Trebuie sa fii perfect lucid.

Inainte sa te arunci in gol de pe stanca

Nu te uita in sus, ca ai sa te simti vinovat

Si va parea ca nici pe moartea ta nu esti stapan.

Inainte sa te arunci in gol de pe stanca

Trebuie sa fii total nebun.

 

In casele parasite in graba

In casele parasite in graba, bibliile au ramas pe masa.

Tocmai spusesera la televizor unde sa le deschida si ce sa citeasca.

Prin ferestrele sparte, vantul intra si le rasfoieste:

Apocalipsa dupa Ioan, apocalipsa dupa ureche, apocalipsa lu’ Peste.

Citeste si Haruki Murakami

Posted in Poezii recente | 6 Comments

“La răsărit de Eden” de John Steinbeck

Eu oricum nu prea vad bine, asa ca, daca tot ating cartea cu varful nasului cand citesc, macar sa nu stau si incruntat. Pe cat e de desteapta ”La rasarit de Eden”, pe atat e de calda, de relaxanta, un roman cum rar s-a mai vazut in biblioteca tanarului psihopat Bogdan Nicolai. La randul sau, dintre toti cei devorati de mine in ultima vreme, John Steinbeck este singurul care nu a avut o copilarie traumatica, probleme cu drogurile, vizite la psihiatru si alte cochetarii de scriitor.

Ba chiar si-a petrecut primii ani de viata intr-o casa absolut superba din Valea Salinas (California), un loc prin care isi cara intelepciunea si personajele acestui volum delicios ca fructul de zmeur. In tinerete, Steinbeck a hoinarit prin toate statele americane intr-o camioneta cu rulota, impreuna cu Charley, cainele sau, iar mai tarziu i s-au ecranizat patru romane, unul dintre ele (Soareci si oameni) chiar de trei ori, a scris scenariul pentru alte zece filme greu de ignorat si a primit mai tarziu premiile Nobel si Pulitzer tot pentru… tot. Pana si moartea i-a fost frumoasa, stingandu-se la saizeci si sase de ani, dintr-un infarct, ca un american american.

     

La rasarit de Eden este “singura carte pe care am scris-o vreodata”, dupa cum insusi declara, o poveste despre bine si rau, despre putere si nevolnicie, despre iubire si ura, frumusete si hidosenie. Personajele, membrii familiilor Trask si Hamilton, sunt inspirate, precum Moromete, din realitate, Samuel Hamilton fiind chiar bunicul scriitorului. Si chiar se simte ca l-a cunoscut si ca l-a iubit inainte de a-l tintui intre coperte. Pentru ca Samuel, batranul imigrant irlandez cu minte de inventator, are ceva dintr-un tata bun sau dintr-un bunic intelept, ceva care-ti aduce aminte de copilarie, de credinta, de vise, de multe intrebari cu raspunsuri nu neaparat adevarate, dar cu siguranta linistitoare.

Si cum lumea are de fapt numai o singura poveste, cea despre bine si rau, la capatul celalalt al moralei se afla Cathy, femeia cu tragedie in loc de trecut, Kate, matroana si prostituata cu ochi neomenesti si dintii tot de fiara, Cathy/Kate, diabolica din viata fiecaruia, cea care te transforma din omida in barbat daca ii supravietuiesti sau in molie trista, misogina si frustrata daca-i ramai dator pe viata cu o viata. Tacuta, calma, intruchiparea raului mocnit, de fapt latent, vorbeste rar, doarme, viseaza, fixeaza undeva in zare un punct numai de ea stiut si il priveste indelung, gata oricand s-atace.

Era capabila de o relaxare totala intre momentele de actiune. De asemenea, stapanea la perfectie o tehnica fundamentala de lupta: sa-ti lasi adversarul sa-si uzeze fortele pana la infrangere sau sa-i indrepti forta impotriva propriilor lui slabiciuni. […] Kate nu se grabea. Isi fixa telul intr-o clipa si apoi si-l scotea din minte. Se apuca sa-si elaboreze metoda. Isi schita un plan si apoi il ataca, iar daca prezenta cea mai mica slabiciune, il distrugea si o lua de la capat. Victima ei: Adam Trask, singurul care nu a putut mirosi prin coaja fina, veninul si amarul din marul pacatului.

Desi Charles, fratele lui, a vrut sa o izgoneasca atunci cand a venit de nicaieri, ranita grav, la usa lor, desi inteleptul Samuel nu a putut citi nimic in ochii ei, desi la fel de inteleptul servitor chinez, Lee, se temea de ea ca de demoni, Adam nu a vazut-o pe Kate decat cu ochii larg inchisi, vis din care nu s-a trezit pana la primul foc de arma care i-a strapuns umarul. Drama, depresia, dezastrul din sufletul sau leaga strans firul povestii de o discutie ce ii sta cartii drept cotor. Mitul lui Cain si Abel este dezbatut impreuna cu Lee si cu Samuel.

Cele saisprezece versete din capitolul patru al “Genezei” demonstreaza ca pana si Dumnezeu poate avea o preferinta, alegand jertfa lui Abel si respingand-o inexplicabil pe cea a lui Cain. Alungat, Cain simte nevoia de razbunare, iar aceasta este povestea fiecaruia dintre noi, povestea simbol a sufletului omenesc: Cea mai teribila groaza pe care o poate simti un copil este sa nu fie iubit si se teme ca de moarte sa nu fie izgonit. Cred ca fiecare om din lume a simtit mai mult sau mai putin ce inseamna sa fii izgonit. Iar o data cu izgonirea vine si furia, iar furia atrage dupa sine o fapta rea, razbunarea pentru izgonire, iar fapta rea aduce pacatul – aceasta este istoria omenirii.

Acelasi pasaj biblic arunca in capul lui Lee o multime de semne de intrebare, ca o bomba artizanala plina de cuie si bucati de metal. Acolo unde Dumnezeu il intreaba pe Cain de ce este suparat, El spune: Daca faci bine, vei fi bine primit, dar daca faci rau, pacatul pandeste la usa; dorinta lui se tine dupa tine, dar tu il vei stapani. Acest tu il vei stapani suna ca o promisiune facuta lui Cain ca va reusi sa invinga pacatul. Biblia Americana Populara nu il traduce ca pe o promisiune, ci ca pe un ordin, prin tu sa-l stapanesti.

Insa nici aceasta nu era forma initiala, cuvantul originar al scriitorului originar. Studiind ebraica alaturi de patru invatati chinezi, probabil singurii in stare sa foloseasca cum trebuie opiumul, in scop meditativ, Lee a gasit marele raspuns: Tu poti sa-l stapanesti! Cuvantul timsbel ai ingaduinta – iti da posibilitatea de a alege. Alegerea, cea care il face pe om asemenea lui Dumnezeu. Bine sau rau? Bine SI rau. Instinct sau ratiune? Ratiunea instinctului. Pacat sau fapta buna? Eu unul, aleg pacatul si ma judec singur, iar daca citesti cartea asta, am facut inc-o fapta buna.

Citeste si “Herzog” de Saul Bellow

Posted in - carte | 3 Comments

Caiete, foi, foiţe

Acum doi-trei ani, ziarul The Guardian publica fotografii cu camerele de lucru ale unor scriitori contemporani. Unele sunt adevarate birouri cu fotolii mari din piele, cu peretii acoperiti de carti, harti, tablouri si glob mare pamantesc. Altele, cat se poate de simple: o masa de lucru, un scaun si o canapea. Nu putini sunt cei care lucreaza in pat, acolo unde invatam si eu, in timpul facultatii, pana cand somnul ma lipea cu urechea de paginile reci ale manualelor de jurnalism. Unii scriu de mana, altii prefera un PC cu ecran mare, altii un laptop mic si cochet.

Nostalgicii tasteaza zgomotos la masini vechi de scris. Sunt si romancieri fara o camera de lucru, care isi gasesc inspiratia prin cafenele, camere de hotel si chiar pe bancile din parc. Sunt scriitori care aduna idei un an intreg si le astern pe hartie timp de doua-trei luni de vara sau de iarna. Nu fac nimic altceva. Doar scriu, scriu si consuma un camion de sandvisuri si o cisterna de cafea. Cei mai sarguinciosi lucreaza mereu, cate doua-trei ore pe zi si nu isi pun perechiile de pleoape sa se imbratiseze pentru intuneric pana cand nu au intepat foaia cu ultimul punct, ultimul punct dupa zece pagini perfecte, ultimul punct… Fiecare roman cu nebunul din spatele lui.

Si in timp ce sarbatoream aceasta mare diversitate, mi-am amintit ca scriu de mic nuvele, poezii, scurte povesti, ca altceva nu m-as vedea facand in viitor, decat daca nu voi putea trai numai din asta, decat daca imi va muri pushtiul cel cool de foame sau va urla nevasta dupa rochii minunate de care o voi dezbraca oricum. Asa ca m-am intrebat inevitabil cum este nebunul din spatele primului meu roman. Cum? Greu de spus. Caci eu nu am un loc anume in care imi place sa scriu: scriu la birou, scriu si acasa si in parc, in calatorii, in cafenele, in avion si in masina.

Nu sap in piatra cu aceeasi dalta: orice calculator e bun, scriu pe caiete, foi si foitze, chiar si pe cartele de metrou sau pe servetele. Notitele si ideile pentru primul meu roman sunt raspandite pe trei agende, in telefonul mobil, pe un memory stick, doua computere, in adresa de mail si pe cateva foi A4. Daca cineva ar vrea sa afle despre ce scriu, ar trebui sa fie medic psihiatru pentru ca unele ganduri suprarealiste nici eu nu mi le pot descifra. Ar trebui sa fie si hacker, grafolog, detectiv si bunicel la puzzle.

Singurul stalp de sustinere este stiloul de lemn cu cerneala neagra de care nu m-am despartit niciodata in ultimii zece ani. Daca scriu de mana, refuz pixuri, creioane sau alte stilouri. In afara acestui catarg, corabia mea nu are panze, ancora sau directie. Cat despre personaje… hmmmm… Daca urmaresc un personaj din viata reala, el trebuie sa transmita MULT. Si tare greu ii mai gasesti pe acestia.

Inconjurat de barbati care zilnic framanta si transpira joystick-ul de la consola sau telecomanda de la televizor, care dezbat Gazeta Sporturilor, discuta despre parcarile de la Mall, vor sa inlocuiasca tot ce nu au cu bani, poarta certuri nascute din frustrari si se intreaba mereu daca “as fute-o?”, “ai fute-o?”, “m-ar fute?”, “l-ar fute?”, “ne-ar fute?”, “s-au futut?”, e tare greu sa te inspiri. Inconjurat de femei slabe, care se complac in ipostaza de femei slabe, e si mai greu sa nu renunti. De ce n-au vise? De ce nu au curaj? De ce se-mbraca prost chiar si atunci cand se imbraca scump? De ce se lasa umilite, cand cu doar trei-patru rafturi de carti citite in plus, pot avea lumea la picioare?

Iar daca iti cauti personajul principal, trebuie sa fie PLIN DE VIATA. E tot ce simt, e tot ce stiu, trebuie sa fie plin de viata: nebun si frumos, nebun, nebun frumos. Distrus de vechi obsesii, sa nasca noi obsesii. Trebuie sa aiba drame, secrete, sute de povesti. Sa urasca de moarte, iar ceilalti sa-l urasca. Sa taca zilele, sa strige noptile. Sa rada perfid, pervers, sa vrea si sa nu vrea. Sa minta asa… doar ca sa minta, sa stie tot, dar sa nu recunoasca. Sa stie cum e, dar totusi sa se intrebe. Sa vrea sa fie scris, daca tot i-a fost scris.

Cand il gasesti, nu-i mai da drumul! Privindu-l, te va face fericit. Iubeste-l! Numai iubindu-l, ii poti afla iubirea. Ai cam vrea sa stii cum iubeste, nu-i asa?

Citeste si Maria

Posted in - carte, Mici nimicuri dulci | 5 Comments

North Sea Jazz Festival 2010

Port mare, oras mic, cu cladiri ca de Lego: Rotterdam, numai bun de traversat intr-o jumatate de ora cu o bicicleta ruginita, cu banda Super-VHS in loc de lant, pe care sa o inregistrezi in slow motion pe fata visurilor tale, mereu alta, mereu blonda, cu nas carn si ochi senini. De fapt, aici toata lumea are lumina intre pleoape si nu te lasa sa-ti bei cafeaua singur decat daca iti doresti asta in mod expres. Si nu, nu-ti doresti, nu respingi zambete si povesti vii, mai ales daca ai viata in sange si nu facebook.

Si daca tot m-am razvratit impotriva digitalizarii, saptamana trecuta mi-am scaldat urechile in North Sea Jazz Festival, un fel de Ipod din lemn in care incap cam cincizeci de trupe live pentru fiecare zi de weekend olandez. Printre ei Dianne Reeves, Earth, Wind & Fire, Caetano Veloso, Sonny Rollins, Diana Krall, Herbie Hancock, Chick Corea, Macy Gray si Stevie Wonder. Bineinteles, ei au fost uriasi. Taci, ii asculti, ii asculti si te inchini. Surprizele au iesit insa din ouale mici.

Caro Emerald, de exemplu, este o grasuta cu tzatze medii si fund mare, venita de colea, de la Amsterdam, escortata de tobar, basist si chitarist, dar si de un DJ cu doctorat in scratch, un trompetist, un saxofonist si un… acordeonist! Dansezi dupa cum iti canta ea, pana cand, epuizat, arunci primele zece tokens pe bere rece la pahar. Norah Jones, in schimb, a cam sforait la microfon, iar sforaielile nu aveau nici coaie, nici piper. Poate ca numai “Chasing Pirates” a mai salvat-o de la injuratura internationala a post-comentatorului de youtube.

Cu o camasuta albastra, cravata rosie si pantaloni albi, cu o voce perfecta si glume bune, Matt Dusk iti demonstra ca in sala nu existau femei cuminti trecute de 40 de ani. In ochii doamnelor se citea numarul camerei de hotel si ora la care sotii plecau la alergat in parc, iar pe buze aveau tatuate buzele tale. De mic mi-am dorit sa-i vad live pe The Roots, dar sa si primesc la final un bat de toba semnat de ?uestlove, care tocmai si-a facut trupa cu Amy Winehouse, n-as fi visat nici dupa sase ore de coffee shop. Poate ca numai colaborarea dintre Nas si Damian Marley m-a mai surprins atat de tare la North Sea.

La Roberto Fonseca, intr-o sala intima si cocheta, pe randul 5, era stransa gashca noastra mare, condusa de Andi Moisescu si de unchiu’ Edy Balasa. Cel mai cristalin pian pe care l-am auzit vreodata, impanat cu saxofon si pasaje de voce cubaneza zgariata de havane. M-am dus in fata sa fac o poza si am incremenit acolo pana cand Victor a venit dupa mine si mi-a soptit: “Bogdan! Esti pe coca?”. “Nu sunt. Dar daca insisti…”. Eram doar hipnotizat. Eram WTF???!!!

Macy Gray este o doamna care face ce vrea din tine de la prima nota, sau, cel tarziu, de la primul “Hey, sexy people!”. Sexy erau si cele doua backing-vocaliste de inima neagra si de toba, dar cu fustitze rosii pana la fund si o mobilitate de sarpe cu clopotei. S-au descurcat de minune si cu puterea absoluta, castigata pentru cateva minute, timp in care Macy a inlocuit costumasul portocaliu cu o rochie argintie de seara. Asa si-a aratat ea respectul pentru “Creep” de la Radiohead, pe care a cantat-o delicccios.

Din pricina finalei Spania-Olanda, care a dat din coate pana si-a facut loc in program, Katie Melua a cantat atat de devreme, incat am fost chiar intimi. N-avea cum sa nu ma remarce in public, publicul ei fiind doar eu si inca doua-trei rusoaice care nu stiau versurile, dar le mormaiau bete. Si, ca sa inchei textul asta cu sala plina, am observat ca Joss Stone isi doreste atat de mult sa fie sexy, incat reuseste al dracului de bine.

Rade des la microfon, isi da capul pe spate, se sterge cu un prosopel intr-un fel care iti aseaza gandul pe savoniera din cabina ei de dus si isi implesteste parul in timp ce canta. Canta tot timpul, vorbeste cantand si nu pot sa va spun de ce, dar sunt absolut sigur ca inainte de concert a tras cu bancnota lui Franklin cateva linii albe de pe oglinjoara, iar asta o facea si mai sexy. Iar la finalul festivalului, Stevie Wonder a intrat pe scena la zece minute dupa golul Spaniei, iar dupa nici cinci minute de cantat, nu mai vedeai strop de lacrima portocalie pe obraz alb si fin. 

      

Citeste si Carla

Posted in - muzica | Leave a comment

“Posibilitatea unei insule” de Michel Houellebecq

Am ajuns sa citesc Posibilitatea unei insule, ascultand-o pe Carla Bruni, care a preluat poezia din romanul cu acelasi nume al lui Houellebecq. La possibilite d’un ile: un roman, o poezie, un cantec si un film, regizat chiar de autor. Insusi Iggy Pop se inspira din scriitorul francez cu care a legat o stransa prietenie. Si pentru ca toata lumea, care s-a asezat in hamacele primelor patru randuri ale acestei recenzii, sa iubeasca deopotriva muzica si literatura, trebuie spus ca… da, si Houellebecq canta ocazional. Ce-i drept, trilurile nu-i sunt la fel de reusite precum romanele, insa eu ii aplaud cu o admiratie aproape oligofrena pe cei carora le vine pur si simplu sa cante, sa danseze, sa tipe, sa picteze fara sa le pese daca au talent…

Ciudatul Houellebecq! Cel care i-a ingrozit pana si pe cei mai profesionisti jurnalisti, raspunzandu-le la intrebari dupa minute in sir de tacere, cel care chiar a adormit in timpul unui interviu, cel care locuieste singur in Irlanda intr-o casa cu metri cubi de castel. Houellebecq, cel ce a cunoscut pe rand copilaria departe de parinti, somajul, casatoria, nasterea unui copil, divortul, depresii nervoase urmate de internari in sanatorii de odihna, succesul, scandaluri de proportii si moartea sotiei intr-un atentat, reia in Posibilitatea… o parte din ideile obsesive din Platforma. Laitmotiv, individul obsedat de imbatranire care traieste intr-o societate obsedata de degradarea fizica, el insusi traumatizat de propria-i impotenta si de trupul din ce in ce mai gras si mai neingrijit al sotiei.

O alta tema intalnita si in „Platforma” ar fi religia. Plictisit si obosit de scandalurile provocate de afirmatia – “religia cea mai tâmpită este totuşi islamul” – care l-a adus in instanta, fata in fata cu liderii comunitatii musulmane, Houellebecq analizeaza si diseca acum o secta (Elohimi) al carei profet este un obsedat sexual care sta de vorba cu supusii sai in timp ce una din cele zece muze – mereu goale si pregatite – ii suge pula.

Din punct de vedere financiar, personajul principal pare rupt din cartile lui Murakami, caci are exact cat ii lipseste, ba chiar si mai mult, fiind un comediant francez de succes care a pus deoparte o suma care sa ii asigure linistea deplina pe urmatoarele doua-trei vieti cat de cat chibzuite. Insa, asa cum pot constata toti tipii obligatoriu destepti, posesorii de Jaguar XF, XJ sau XK parcat in fatza la Ritz, banii nu aduc fericirea sau aduc una falsa, indusa de reclame sau de filme, in care, de cele mai multe ori… s-a platit reclama. Cartea, dupa cum au observat si cei de la The Wall Street Journal, citati de editura Polirom pe coperta 4: reia, cu o subtilitate fara precedent, o tema recurenta in opera lui Michel Houellebecq: tendintele sinucigase ale lumii contemporane, o lume populata de personaje suferind din lipsa de dragoste.

Cartea reuseste sa-ti dea multe batai de cap prin afirmatii sfasietoare precum: In prima parte a vietii devenim constienti de fericirea de care am avut parte abia dupa ce am pierdut-o. Vine apoi o varsta, o varsta secunda, la care, cand incepem sa traim o perioada de fericire, stim din capul locului ca o vom pierde pana la urma. Si uite si una ceva mai amuzanta, care ma va ajuta sa continui povestea: Viata sexuala a barbatului se imparte in doua faze: prima, in care ejaculeaza prea repede, a doua, cand nu i se mai scoala. Divorteaza pana la urma de sotia „plinutza” si isi gaseste fericirea in bratele unei actrite de 22 de ani, care nu-si pierduse inca interesul pentru pardidele de sex cat mai dedicat si cat mai putin delicat.

Oamenii, crede personajul, au o perioada adolescentina sau post-adolescentina in care le incearca pe toate, dupa care… incep, incet-incet, sa faca sex rutinat si din obligatie. Dar Esther inca se impodobea cu latex, cagula, catuse si lanturi, iar explicatia, aflata ulterior. era ca… un rinichi nu-i mai functiona deloc, iar celalalt risca oricand sa se opreasca. Si iata cum, aceasta papusa ce ascundea in cutia bateriilor un secret teribil, l-a facut pe Daniel1 (da, exact asa il cheama) sa se mire ca, la 47 de ani, se afla in prima parte a vietii sexuale masculine, cand el se credea, de fapt, de muuuuulta vreme in cea de-a doua.

Iar ca o completare, relatarile lui Daniel24 sau ale lui Daniel25, proiectii din viitor ale lui Daniel1, ne arata ca in acesti tristi ani 2000, oamenii inca nu descoperisera ca impotenta este o cauza hormonala (din care eu inteleg – sper ca bine – o compatibilitate bazata inclusiv pe mirosul emanat de piele) si nicidecum una provocata de imbatranire. Tot de la ei aflam ca durerea fizica ar putea fi oprita printr-o simpla rearanjare neuronala.

Considerat cel mai mare scriitor francez in viata, Michel Houellebecq combina miraculos elemente din autobiografia unei minti bolnave cu o critica lucida asupra destinului umanitatii si presara peste ele o fictiune socanta si captivanta si multe trimiteri (de tip ekphrastic) la arta vizuala si muzica. Romanele sale nu se recomanda depresivilor si va asigur ca nu exista nici cea mai mica urma de umor in acest avertisment. Poate ca e mai bine sa nu constientizezi unele lucruri…

Citeste si Catolice adulterine

Posted in - carte | 1 Comment

“Jurnal” de Chuck Palahniuk

Am citit si am vazut Fight Club acum fix zece ani si m-am indragostit de Marla (Helena Bonham Carter). Am cautat-o in cateva dintre prietenele din adolescenta si pentru ca nu am gasit-o, nu m-am mai atins nici mort de ceva creat de Chuck Palahniuk. Asta asa… in semn de protest. La pubertate ai nevoie sa protestezi impotriva oricui, sa dai si sa iti iei pumni, altfel te incalti cu frustrari si le tarsai prin viata. De curand, inainte de Craciun, am decis sa ma impac totusi cu americanul si am ales de pe raft nu Rant, nu, nici Sufocare, nici macar Supravietuitor, care merita putina atentie macar pentru faptul ca paginile ii sunt numerotate de la coada spre cap.

Am ales Jurnal, o carte cu titlu insipid, care in mod normal nu mi-ar fi atras atentia oricat de tare ar fi strigat la mine prin gura criticilor. Dar cum sa nu-ti lasi gandurile sagetate de un roman care incepe cu Azi e cea mai lunga zi a anului – dar care zi nu e asa? Jurnalul lui Misty Tracy Wilmot, fosta studenta la Arte frumoase, jurnal tinut pe timp de vara, cat timp sotul i se scalda intr-o coma profunda in urma unei sinucideri esuate. Cum l-a cunoscut? Cum a ajuns cu el pe insula si-apoi chelnerita intr-un hotel? Si, in final, cum va salva prin arta ei intreaga insula Waytansea? Astea-s delicii literare perfecte pentru un desert usor.

Ce poti manca mai consistent cu ochii din acest roman? Pai… sa tot fie o ora-doua de grafologie si chiar trei-patru de anatomie. Misty primeste zilnic telefoane de la persoane carora sotul ei Peter le-a renovat casa si le-a ascuns sub ziduri bucataria, debaraua sau toaleta. Spargand rigipsul cu cate un baros, clientii descopereau mesaje oribile, premonitorii, pe pereti. Noroc sau ghinion (in cartea asta totul e, de fapt, destin), la fel pateste si Angel Delaporte, personaj bizar, pasionat de arta, dar si de arta scrisului: Grafologia spune ca scrisul de mana dezvaluie cele trei laturi ale personalitatii umane. Tot ce se coboara sub nivelul cuvintelor, cum ar fi codite de la g sau y, tine de subconstientul tau. Sau ceea ce Froid a numit id-ul tau. Cea mai animalica latura a ta. Daca e inclinata spre dreapta inseamna ca te deschizi inspre viitor si la lumea din fata ta. Daca, din contra, codita e inclinata spre stanga, inseamna ca esti blocat in trecut si pe propria ta pesoana.

Spuneam ceva si de anatomie? La anatomia feţei se pricepe insasi Misty cea blesteamata: Muschiul mentalis, corugatorul si toti ceilalti minusculi muschi ai fetei sunt primele lucuri pe care ti le predau la ora de anatomie la scoala de arta. Stiind toate astea esti in stare sa depistezi un zambet fals pentru ca cei doi muschi, rizorius si platismal, iti patratesc buza inferioara, scotand-o in evidenta si expunand-ti dintii de jos. Daca nu te-ai convins, priveste-l cu atentie. Jurnal (te) ademeneste sa-i fi voaior. Spun asta si-ti zambesc. Nici nu as mai avea cum altfel decat sincer.

Citeste si Un fel de a spune… si Jurnalul unei masini de lux

Posted in - carte | 3 Comments

Murakami

Noua romane, dintre care sapte fantastice si doua, la fel de frumoase, dar fara elemente „din alte lumi”, trei volume de nuvele si o culegere de interviuri despre atentatul cu gaz sarin de la metroul din Tokio. Treisprezece carti in total, atat insumeaza opera tradusa in limba romana a lui Haruki Murakami. Le-am citit pe toate pe nerasuflate si am recitit cinci dintre ele. Acum stau toate cuminti pe masa mea de lucru, asteptand sa fie luate in brate, mangaiate si rasfoite.

Haruki Murakami. Este scriitorul caruia ii datorez faptul ca am o pisica si faptul ca sunt mai mereu relaxat, inclusiv atunci cand iubesc nebuneste. Daca toate personajele din literatura ar prinde viata si ar misuna printre noi, le-am putea recunoaste pe cele din „In cautarea oii fantastice”, „La sud de granita…”, „Padurea norvegiana”, „Kafka pe malul marii” sau „Cronica pasarii-arc” dupa atitudinea calma, inteleapta.

Cei ce se nasc din picatura de cerneala a celui mai bine vandut scriitor japonez nu tipa niciodata, nu se enerveaza, nu fug si nici nu se tem de moarte, ci asteapta, asteapta sa vada ce li se va intampla, cauta in liniste chiar si atunci cand (inca) nu stiu ce. Destinul ii invita la dans, dans, dans si asa incepe acea disperare „asezata”, inghititul in sec si mai ales… drumul.

Romanele lui Murakami au fiecare cate un drum in care te poti trezi ca trebuie sa cotesti brusc la dreapta prin zidul unei camere de hotel, pentru a putea merge mai departe. Iar fiecare drum are muzica (Beatles, Radiohead, Stan Gets, Nat Kink Cole, Duke Ellington, Antonio Carlos Jobim, Frank Sinatra) si calauzele lui, personaje carismatice, mai mult sau mai putin prietenoase, de la Omul-Oaie la pisici care vorbesc, de la Colonelul Sanders (KFC) la Broscanul care salveaza Tokio.

Irealul se intrepatrunde cu realul atat de subtil si totodata atat de natural, incat, dupa ce ai inchis cartea nu te-ar surprinde absolut deloc calul viu care te astepta in bucatarie pentru o discutie importanta. Daca pornim de la premisa prietenului meu Meyer Lansky, cum ca oamenii urasc ceea ce nu inteleg, atunci romanele lui Murakami ne fac cu siguranta mai toleranti.

Ba au plecat de acasa cu economiile pe ultimele luni, ba traiesc din somaj, ba dintr-o mostenire de la un unchi bogat… cum-necum… omuletii care prind viata intre aceste coperte, nu au probleme cu banii. Cum s-ar putea descurca altfel intr-o societate consumerista, cat se poate de capitalista? Caci Japonia nu mai are nimic traditional. Murakami nu te invita acolo, asa cum fac alti scriitori nationalisti.

Insa te poti trezi ca mine, plin de curiozitate, la sapte dimineata in fata unei firme de inchirieri auto, intreband daca au cumva o Honda. Tot el te poate scoate seara din casa pentru a savura un Heineken, un concert de jazz sau o gogoasa de la Dunkin’ Donuts. Deci, cu ce ramai dupa ce il citesti pe Murakami? Urmareste-ma cu atentie!

Citeste si Un gand oarecare de despartire

Posted in - carte | 2 Comments

Fete Suspecte

Mi-am facut debutul in regie acum vreo luna, insa nu m-am grabit deloc sa-mi prind aceste ganduri intre randuri. Am asteptat ca reality-show-ul Fete Suspecte sa tapeteze doua saptamani din grila de noapte a MTV-ului si am adunat, cu multa rabdare, o colectie de reactii. Pana la urma ele sunt cele care conteaza mai mult decat faptul ca am invatat sa dau motor si cand sa strig “Actiune!”, ca ne-am simtit excelent la filmari si ca am mai umplut un sertar cu amintiri. Multi m-au intrebat indignati cum am putut sa fiu atat de cretin incat sa pun niste concurenti sa faca curatenie la porc si sa spele o masina aproape dezbracati pe un frig de inghetau pietrele, sa sarute pe gura cativa tarani zarzavagii in piata din Buftea, sa cerseasca sexy in Piata Universitatii sau sa traga la caruta sub lovituri de bici.

Altii m-au intrebat daca sunt obsedat sexual, vazand la televizor sau live pe internet cum fetele din casa fac dragoste trei cate trei sau le sug baietilor degetele de la picioare. Cativa ne-au felicitat, cativa ne-au comparat cu Jackass sau cu Double Shot At Love, cativa s-au bucurat sa-i vada pe Puya si pe Mircea Solcanu intr-o lumina noua sau pe Claudiu asistand la ceva mult mai hardcore decat “Vara lui Sara”. Eu unul zambesc multumit. Socoteala de acasa mi-a semanat cu cea din targ. Iar faptul ca doi dintre concurenti s-au descurcat excelent la toate probele imi da de inteles ca povestea merge mai departe. Da, da, ca vantul din Vama Veche…

                          

Citeste si Povestea boiernasului de tara si a fecioarei cu lindic zglobiu

Posted in Mici nimicuri dulci | 5 Comments

Scurtă poveste de adormit monştrii

  

  

  

October, Remember, December sau doua fete care au auzit un zvon. Cum ca Holden Caulfield ar fi instruit in mare taina o gasca de noua pustani (sapte pusti si doua pustoaice)! I-a invatat sa apere copilaria de monstrul Prezent. Dupa ce au deprins tehnici de lupta minunate, Lea, Traian, Remus, Bogdan, Maia, David, Adrian, Alexandru si Tara au pornit care incotro, unul prin Canada, altul prin Suedia, altul in Jungla Transilvaneana, cativa chiar s-au ratacit pe aici, pe la noi. Afland acest zvon, cele doua fete de la inceputul povestii, au cautat si i-au aflat pe razboinici, prinzandu-i in rame pentru o luna de zile in cazemata Anaid. Povestea merge mai departe…

 

PS: Astazi bogdannicolai.com implineste doi ani!

Citeste si Tudor Ene – Tabla si vopsea – Galeria 29

Posted in - arta | 5 Comments

October, Remember, December

OCTOBER REMEMBER DECEMBER 

doi ursi

Traian Boldea
Remus Grecu
Maia Oprea
Adrian Pora
Lea Rasovszky
Alexandru Radvan
David Sandor
Tara (Von Neudorf)

Anaid Art Gallery

Posted in - arta | 1 Comment

Carla

Sa reusesti sa il divortezi pe Mick Jagger de sotie, sa iti dai intalnire cu Donald Trump, sa fii iubita lui Leos Carax si a lui Eric Clapton, sa spui ca iti doresti “un barbat cu putere nucleara” si sa te opresti, cine stie pentru cat timp, in bratele presedintelui Frantei, devenindu-i sotie. Trebuie sa fii o tarfa data dracului. Doamna Carla Bruni-Sarkozy, ma inclin ca Moisescu. Respectele mele!

carla-bruni

Am ajuns sa o cunosc dupa ce o tipa care imi suceste din cand in cand mintile, mi-a povestit cum i-a ascultat albumele la casa unor prieteni, situata intr-o padure. Atmosfera pe care mi-am imaginat-o m-a expediat direct la Carturesti, de unde mi-am cumparat “No promises” si “Quelqu’un m’a dit”. M-am intors acasa si le-am savurat, putin cate putin, pana cand, captivat total, am uitat sa mai sorb din ciocolata fierbinte, care… s-a racit.

Franceza delicioasa, dar si o engleza calda, piese fine ca niste praline, o voce lipsita de putere si tocmai de aceea senzuala, chitara, pian, percutie timida si versuri ale unor mari poeti trecuti, dar si ale lui Michel Houellebecq, un scriitor indeajuns de viu si de controversat incat sa poata face inima Carlei sa ii bata intre picioare. A! Si sa nu uit! Am prins-o cantand intim, ca in dus, si o piesa a celebrului pedofil Serge Gainsbourg. Iar cuvintele asternute pe hartie chiar de ea sunt si ele intime, curajoase, te fac sa te intrebi cum se ofera aceasta doamna cu sani mici si picioare lungi.

“Sunt momogama din cand in cand, dar prefer poligamia si poliandria”, declara Carla Bruni pe vremea cand inca lucra ca model pentru Dior, Givenchy, Rabanne, Lacroix, Lagerfeld, Saint-Laurent, Channel, Versace si ma opresc aici pentru ca in enumeratia asta sunt prea multe reflectoare care-mi bat direct in ochi. “Prefer poligamia…”, hmmm… O declaratie atat de interesanta tocmai pentru ca a fost rostita cu sinceritate de cea care acum este chiar prima doamna a Frantei, tara lui m.. à trois.

Liberté, liberté, liberté! O noua regina la palat! Un, deux, trois, vive la reine! Un, deux, trois, vive le roi?

Citeste si Jurnalul unei masini de lux

Posted in - muzica | 1 Comment

Catolice adulterine

Mai, iunie, iulie, august, aproape octombrie. Cinci luni in care blog-ul a supravietuit doar din pescuit pesti mici. Am plecat, dar sper ca mi-am lasat loc de “Buna seara!”.

Buna seara!

Intre timp am slabit zece kilograme, m-am tuns, m-am imprietenit cu mancarea japoneza si mi-am luat un teren pe malul unui lac. M-am plimbat prin Sighisoara, Paris, Constanta, pe acasa pe la Sinaia, Brasov, am vizitat casa lui Noica de la Paltinis si m-am minunat cu intarziere de noul Sibiu. Am fost la un pas de a pierde totul. Am pierdut doar o parte, dar sunt inca in picioare. Am totusi mici zgarieturi pe fata, care ma fac sa par mai dur si mai matur, mai trecut prin viata ca De Niro prin Casino. Pe langa toata nebunia cu Vara lu’ Sara si cu M is for Michael, am reusit sa termin o noua nuvela, pe cat de tanara, pe atat de hoata. Ea i-a sterpelit titlul celui ce se vroia candva un roman autobiografic despre nebunii care mi-au schimbat viata. Acum, Jumatatea mea de pat are doar 45 de pagini, pastreaza unele detalii intim-picante atarnate de titlu, e coerenta si mai multe nu spun inca.

Nu am uitat nici de promisiunea anului: sa citesc tot ce mi-a mai ramas de citit din lista de carti a lui Llosa. Intamplator sau nu, dupa Herzog si Sfarsitul unei iubiri, am citit O zi din viata lui Ivan Denisovici, care iese (doar) din (aceasta) discutie, Opiniile unui clovn de Heinrich Boll si Toba de tinichea de Gunter Grass. Doua capodopere in limba engleza si doua scrise in limba lui Goethe, care au acelasi personaj principal feminin: o femeie adulterina si, in acelasi timp, catolica pana in maduva oaselor.

Opiniile unui clovn1. In Opiniile unui clovn lucrurile sunt cat se poate de clare: Hans reuseste sa o piarda pe Marie, refuzand sa o ia de sotie. Ea se refugiaza in bratele altui barbat pe care il insoteste in Italia, tara catolicismului. Hans isi imagineaza in repetate randuri, cu ura, audienta lor la Papa. Pentru ca a considerat ca biserica si statul nu trebuie sa-si infiga ghearele lungi in dragostea adevarata, Hans este renegat de societatea catolica postbelica din Bonn, iar decaderea sa este savurata de toti cei care ii erau alaturi odinioara. Portretizarea catolicismului in romanul lui Boll aduce cu portretul facut de El Greco cardinalului care-l condamna la moarte.

herzog2. Intr-un alt roman de Nobel, de data aceasta cel al lui Saul Bellow, aborderea este asemanatoare. Profesorul Moses Herzog o pierde definitiv pe credincioasa Madeleine. Ea se recasatoreste cu Gersbach, alaturi de care se poate invarti in plicticoasele cercuri rumegatoare de dogme catolice.

Graham-Greene-Sfarsitul-unei-iubiri-poza-t-P-n-2-21143. Sfarsitul unei iubiri este vazut prin ochii lui Maurice, amantul necredincios (din punct de vedere religios). Dupa ce Sarah i se ofera in niste partide de… dragoste nebuna, inselandu-si sotul (Henry) in repetate randuri, fuge din bratele lui Maurice intr-un moment disperat care o obliga sa-i jure credinta vesnica lui Dumnezu.

toba-de-tinichea4. A patra adulterina ce se scalda in apa sfintita este Agnes Matzerath, care isi inseala sotul cu bunul lor prieten Jan Bronski. Micutul Oskar, geniul cu toba de tinichea, isi insoteste mama la biserica, unde Agnes ii cere Domnului indurare. Momentul in care “pustiul” ii aseaza pruncului Iisus toba si betele in brate, cerandu-i sa bata, este memorabil, superb, iar cartea merita citita macar de doua ori.

Oare de ce a introdus Llosa mai multe romane cu acelasi subiect in lista sa? Oare prin Adevarul minciunilor incearca, de fapt, sa-i dea o palma unei (ne)credincioase? Care dintre cele doua mari iubiri ale vietii sale era mai apropiata de biserica si de pacat: matusa pe care a luat-o de sotie provocand un mare scandal in familie sau verisoara care ii face trei copii? Subiectul merita o cercetare minutioasa.

O alta intrebare, la fel de speculativa, la fel de potrivita pentru un supliment de literatura al ziarului Libertatea, ar fi daca exista intr-adevar o legatura clara intre catolicism si pacatul de a insela dupa casatorie. Cateva cazuri din viata reala ma pun pe ganduri, insa ma opresc aici pentru a nu porni o noua cruciada.

Citeste si Herzog de Saul Bellow si Sfarsitul unei iubiri de Graham Greene

Posted in - carte | 7 Comments