Insomnight

Sting tigara, inchid scrumiera, imi las capul pe spate si rotesc cheia in contact. Farurile strapung adanc noaptea. Motorul isi recita rarait poezia lui minunata, iar acceleratia il supara si il grabeste ca de obicei. Lui ii place incet, pe cand ea, fata cea rea, ii cere sa se miste repede, sa dea tot ce poate din el. Creierul meu preia din timpane vibratiile lor si le percepe ca pe placerea absoluta. “Putina liniste!”, le striga ambreiajul despartindu-i. “Va vorbeste stapanul!” Se potolesc. Eu trasez un “1” cu schimbatorul, desfac botnita acceleratiei si lesa motorului, iar goana incepe. Locul pe care stateam ma arunca de pe el. Incerc sa ajung cu bine la noua destinatie. Schimb benzile cu dexteritate, ma strecor printre masini, faza lunga-scurta-lunga-scurta-da-te-la-o-parte-boule-din-nou-scurta-huh-slava-Domnului. Toate personajele de pana acum dispar brusc din desenul meu animat pentru ca, la 160, un semafor imi baga publicitate. Peroni, Pro FM, Zapp, Vodafone, Coca Cola, poate fi orice brand, caci ecranul rosu e prea mic ca sa disting ceva. Dupa un ID verde, Bucurestiul ma invita la un nou film, despre el. La Unirii, masini multicolore, dar mai ales gri metalizat, ocolesc linistite fantanile si le lasa in urma pentru ca “aici n-ai un’ sa bei o bere, nu vezi?”. Pe Magheru, in fata la Inter, trei masini scumpe si vreo noua-zece pustani de bani gata in jurul lor. Asa fac mereu. Se intalnesc aici, isi prezinta pentru a mia oara bolizii, fac glume nereusite cu fetele care se plimba pe trotuar si dau din mana in mana cate un energizant. Apoi se intorc acasa la invatat si bine fac. Prin Romana-Amzei, fetele, intotdeauna de vis (erotic), se plimba doua cate trei innebunind orice heterosexual inzestrat cu ochi. Cluburile isi varsa muzica si o parte dintre clienti in strada. Ma depaseste un Ferarri galben si nu ma mai mir. Ieri noapte au fost doua Porsche si un SLR p-aici. Intru la Green Hours pentru un Green Apple si un sandvis. Jazz-ul ma inspira, asa ca imi notez in mobil cateva idei pentru articolul asta. Plec tarziu, asteptand acea “ora secreta”. Ora din noapte in care bulevardele sunt pustii. Atat de pustii incat si prostituatele se vad nevoite sa se clatine pe tocuri la culcare, aurolacii se preling in canale, iar politistii atipesc in masini, acoperind cu sforaituri aparatul radar care tiuie pentru ca se simte vinovat. Totul in jur intra in Stand By si parca toata energia orasului patrunde in mine, in masina si in CD Player. Nu stiu daca acea ora exista pentru toti sau daca eu intru fara sa stiu intr-o alta lume. De fapt, am mai trait-o doar de doua ori pana acum. Acum e deja a treia oara cand ma joc asa cu masina pe strazi ca un skater in parculetul de la Eroilor.

In drum spre casa, in dreapta mea, la semafor, apare o EA. E cel mai frumos tablou modern pe care l-am vazut. Gene lungi, arcuite, nas carn, buze conturate perfect. Portret de blonda cocheta inramat de o portiera de Civic Type R. Seamana cu tipa din desenul “In the Car” al lui Lichtenstein. Isi intoarce privirea catre mine, insa nu schiteaza nici un zambet. E superba. Imi inclin capul si aplaud scurt spectacolul cu pleoapele. Geamurile din spate ale masini ei se lasa in jos, iar eu zambesc amar si imi cobor colturile gurii ca un buldog trist. Un baietel si o fetita de gradinita se certau pe bancheta din spate pe o papusa. Semaforul se inverzeste si el.

Text publicat in septembrie 2007 in revista ProMotor.

Citeste si Sun, Fun, Replay

This entry was posted in ProMotor - Articole de opinie. Bookmark the permalink.

2 Responses to Insomnight

  1. bucurestiulartistic says:

    Ai putea sa asociezi imaginile vizuale pe care le creezi in text cu niste imagini reale. Ar fi interesant sa faci si poze cand te opresti la semafor!!:)

    Like

  2. bogdannicolai says:

    Prefer sa creez eu insumi imaginile vizuale. Iar cand imaginatia mea va avea lipsuri si va pica intr-una din gaurile din creier, o voi ajuta cu aparatul foto. Pana una-alta am ajutat deja cititorul de blogdan sa se integreze usor in cadegoria “Mici nimicuri dulci”, oferindu-i cateva imagini.

    Like

Leave a comment