Vasile (Varianta ProMotor)

Vasile fuma mult de tot. Cam trei pachete de Carpaţi pe zi. Când era foarte însetat de tutun, îl scotea pe tot din toate ţigările din toate pachetele şi rupea o foaie de ziar şi îl punea în ea. Dădea apoi cu limba pe marginea ziarului postcomunist, după care răsucea, răsucea. Vasile îşi aprindea ţigara uriaşa şi trăgea cu poftă. Lângă el, pe muşamaua de pe măsuţa de pe cimentul fript, trona un păhărel de ţuica. “Coano Viorico! Mai ado un pahar!”, comanda Vasile.

Viorica ţipa să o mai lase dracului în pace că d-abia i-a dat cartofi prăjiţi cu mujdei, cârnaţi şi vin şi ţuica şi i-a luat şi pielea de pe ea. Viorica îşi permitea multe cu Vasile pentru că avea un pachet de Carpaţi pe care l-ar fi scos dacă Vasile ar fi renunţat brusc la muncă. Astăzi, Vasile culegea fructe, planta fructe, curăţa la porc, la găini, scutura prunul, aduna cireşe şi căpşuni, cosea iarba verde, aduna iarba uscată, culegea ghiocei şi sfârteca pepeni roşii zaharisiţi. Astăzi erau toate anotimpurile. Vasile era universal. Atemporal.

Vasile avea o voce răguşită, plină de salivă, plină de fericire, nepăsătoare, murdară, dar sinceră. Pentru că mai avea doar doi dinţi în gură, sunetul de joagăr bucuros ieşea mai uşor. Cu vocea groasă alinta câinele. Îl trăgea de blană, în ciupea, îl înjura. Vasile iubea animalele. Într-o zi, a găsit în pod nişte pui de pisică şi le-a sucit gâtul şi i-a aruncat în veceul din grădină. E singurul lucru rău săvârşit de Vasile. Pe copil, Vasile l-a dat în leagăn. Copilul a căzut, a plâns, şi-a băgat p#l@ în gura lui Vasile şi a plecat la Sandy Belle. Vasile i-a promis copilului un arc din alun, un arc cu săgeţi, cu sfoară, un arc de indian. Copilul nici nu l-a băgat în seamă.

Gândurile nu mai aveau loc în mintea lui Vasile. Avea de făcut multă treabă în toate curţile din tot satul. Ficeare îl ruga, îl cinstea, îi cumpăra Carpaţi, îl înjura, fiecare îl iubea, fiecare era gelos că fiecare îl chema pe Vasile să lucreze la el. Vasile avea putere. Vasile nu fura. Vasile fusese şofer de camion la Panificaţie. A cărat sute de saci de făină cu spinarea şi remorca.

De fiecare data când îşi conducea camionul Roman, Vasile se credea Ayrton Senna. Nu rata cursele de duminica şi îţi vorbea apoi ore întregi despre cum l-a depăşit pe Alain Prost şi cum nu l-a mai lăsat apoi să ajungă în frunte, punându-se în faţa lui. După ore întregi de povestit, Vasile se confunda cu Senna. Pentru câteva minute bune, el era idolul celorlalţi bărbaţi de la cârciumă. Acolo a învăţat el să radă aşa şi să glumească. Îşi amintea cu drag. Pensie nu lua sau i-o bea fi-su. Oricum n-avea bani. Cădea prin şanţuri. Trăia. De la atâtea griji.

Ţigară ajunsese la jumătate. Arsese deja jumătate din faţa lui Iliescu de pe ziar. Vasile mai avea un singur plămân. Pe primul i l-au scos acum mulţi ani. Dar Vasile nu a murit de la ţigări. Vasile a trăit cu un plămân şi cu mii de ţigări până la 75 de ani. L-a călcat o maşină pe trecere când era treaz. La volan era un poliţist, aşa că Vasile şi-a plătit singur spitalul. N-a venit nimeni la el. Coana Viorica îl aştepta totuşi îngrijorata că să-l muncească. Iar copilul s-a rugat la Dumnezeu pentru el. Vasile nu a mai putut să muncească, deci nu a mai avut bani, deci nu a mai putut să bea, deci a murit.

Articol publicat august 2008 in revista ProMotor.

Citeste si Surprize Turbo

Advertisements
This entry was posted in ProMotor - Articole de opinie. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s