S-a stins Stefan Iordache, Regele Scamator

“Ce faci? Nu te imbraci ca sa mergem?”
“Nu. Scriu pe blog.”
“Ce?”
“A murit Stefan Iordache.”
“Nu poti sa scrii, pentru ca nu a murit. Nu spune asa ceva, te rog! Este o problema pe care nu o intelegi. N-a murit!”

Sunt prea tanar si nici nu sunt bucurestean. L-am cunoscut, culmea, ca si cantaret, si, mult mai tarziu, ca actor. M-a fascinat vocea sa, tristetea strecurata chiar si in piesele vesele, sentimente de o asemenea intensitate, incat numai triste putea fi. Leonard Cohen al nostru, Anthony Hopkins al Romaniei, sunt titulaturi si comparatii care se vor da si se vor face, insa sunt mult prea mici pentru ceea ce a fost si pentru ceea ce ESTE Stefan Iordache.

Ii placeau lautarestile, ca si lui Dinica. L-au adoptat pe Ploiesteanu si l-au pus sa cante pana cand au cantat cu el, vreme de doua-trei albume, pe care le-am ascultat de mii de ori, imaginandu-mi ca stau cu prietenii la o masa in Sarpele Rosu, restaurat pe care eu nu l-am “apucat”. Ajuns in Bucuresti, l-am vazut la Teatrul Mic, alaturi de Mitica Popescu, in “Alex si Morris”, piesa la care am plans o jumatate de ora, pana cand a iesit el din teatru ca sa ma inveseleasca: “Hai mai copii, ati stat voi atata aici sa m-asteptati?”. Ne-a spus ca s-ar putea sa fie ultima oara cand il vedem pe scena, dar… nu s-a dat batut usor. A mai jucat inca o data de atunci aceasta piesa. Mi-a dat autograf pe un afis si pe “Viata lui”.

Cartea Ludmilei Patlanjoglu, “Stefan Iordache, regele scamator”, ti-l arata pe El, ca om. Fire trista, melancolica, insa, paradoxal, plina de umor, izvor nesecat de povesti cu El si cu ceilalti zei ai scenei. Ultima intalnire cu Regele a fost chiar anul acesta, prin ianuarie, cand mi-am cumparat “Magazinul meu de vise”, ultimul sau disc: “Inchid usa, sting lumina, trag oblonul si incui/ Magazinul meu de vise nu mai vinde nimanui/ Plec cu gandul nu stiu inca/ In Apus sau in Orient/ Tu iubito, afla astazi c-ai fost ultimul client.”

In aceasta seara, Dumnezeu se va aseza cuminte in primul rand al celei mai frumoase sali si va astepta, cu sufletul la gura, sa se ridice cortina, sa se aprinda luminile, sa apara…

Advertisements
This entry was posted in Mici nimicuri dulci. Bookmark the permalink.

3 Responses to S-a stins Stefan Iordache, Regele Scamator

  1. crina says:

    s-a stins cel mai iubit dintre pamanteni…Dumnezeu sa-l odihneasca in pace.

    Like

  2. Valentina says:

    Nu ne va mai da nimic, dar Stefan Iordache va continua sa traiasca. Este nemuritor.

    Like

  3. beheader69 says:

    mi-a placut ultima replica din dialogul de la inceputul postului…..si postul e foarte frumos scris…D zeu sa l odihneasca

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s