Caiete, foi, foiţe

Acum doi-trei ani, ziarul The Guardian publica fotografii cu camerele de lucru ale unor scriitori contemporani. Unele sunt adevarate birouri cu fotolii mari din piele, cu peretii acoperiti de carti, harti, tablouri si glob mare pamantesc. Altele, cat se poate de simple: o masa de lucru, un scaun si o canapea. Nu putini sunt cei care lucreaza in pat, acolo unde invatam si eu, in timpul facultatii, pana cand somnul ma lipea cu urechea de paginile reci ale manualelor de jurnalism. Unii scriu de mana, altii prefera un PC cu ecran mare, altii un laptop mic si cochet.

Nostalgicii tasteaza zgomotos la masini vechi de scris. Sunt si romancieri fara o camera de lucru, care isi gasesc inspiratia prin cafenele, camere de hotel si chiar pe bancile din parc. Sunt scriitori care aduna idei un an intreg si le astern pe hartie timp de doua-trei luni de vara sau de iarna. Nu fac nimic altceva. Doar scriu, scriu si consuma un camion de sandvisuri si o cisterna de cafea. Cei mai sarguinciosi lucreaza mereu, cate doua-trei ore pe zi si nu isi pun perechiile de pleoape sa se imbratiseze pentru intuneric pana cand nu au intepat foaia cu ultimul punct, ultimul punct dupa zece pagini perfecte, ultimul punct… Fiecare roman cu nebunul din spatele lui.

Si in timp ce sarbatoream aceasta mare diversitate, mi-am amintit ca scriu de mic nuvele, poezii, scurte povesti, ca altceva nu m-as vedea facand in viitor, decat daca nu voi putea trai numai din asta, decat daca imi va muri pushtiul cel cool de foame sau va urla nevasta dupa rochii minunate de care o voi dezbraca oricum. Asa ca m-am intrebat inevitabil cum este nebunul din spatele primului meu roman. Cum? Greu de spus. Caci eu nu am un loc anume in care imi place sa scriu: scriu la birou, scriu si acasa si in parc, in calatorii, in cafenele, in avion si in masina.

Nu sap in piatra cu aceeasi dalta: orice calculator e bun, scriu pe caiete, foi si foitze, chiar si pe cartele de metrou sau pe servetele. Notitele si ideile pentru primul meu roman sunt raspandite pe trei agende, in telefonul mobil, pe un memory stick, doua computere, in adresa de mail si pe cateva foi A4. Daca cineva ar vrea sa afle despre ce scriu, ar trebui sa fie medic psihiatru pentru ca unele ganduri suprarealiste nici eu nu mi le pot descifra. Ar trebui sa fie si hacker, grafolog, detectiv si bunicel la puzzle.

Singurul stalp de sustinere este stiloul de lemn cu cerneala neagra de care nu m-am despartit niciodata in ultimii zece ani. Daca scriu de mana, refuz pixuri, creioane sau alte stilouri. In afara acestui catarg, corabia mea nu are panze, ancora sau directie. Cat despre personaje… hmmmm… Daca urmaresc un personaj din viata reala, el trebuie sa transmita MULT. Si tare greu ii mai gasesti pe acestia.

Inconjurat de barbati care zilnic framanta si transpira joystick-ul de la consola sau telecomanda de la televizor, care dezbat Gazeta Sporturilor, discuta despre parcarile de la Mall, vor sa inlocuiasca tot ce nu au cu bani, poarta certuri nascute din frustrari si se intreaba mereu daca “as fute-o?”, “ai fute-o?”, “m-ar fute?”, “l-ar fute?”, “ne-ar fute?”, “s-au futut?”, e tare greu sa te inspiri. Inconjurat de femei slabe, care se complac in ipostaza de femei slabe, e si mai greu sa nu renunti. De ce n-au vise? De ce nu au curaj? De ce se-mbraca prost chiar si atunci cand se imbraca scump? De ce se lasa umilite, cand cu doar trei-patru rafturi de carti citite in plus, pot avea lumea la picioare?

Iar daca iti cauti personajul principal, trebuie sa fie PLIN DE VIATA. E tot ce simt, e tot ce stiu, trebuie sa fie plin de viata: nebun si frumos, nebun, nebun frumos. Distrus de vechi obsesii, sa nasca noi obsesii. Trebuie sa aiba drame, secrete, sute de povesti. Sa urasca de moarte, iar ceilalti sa-l urasca. Sa taca zilele, sa strige noptile. Sa rada perfid, pervers, sa vrea si sa nu vrea. Sa minta asa… doar ca sa minta, sa stie tot, dar sa nu recunoasca. Sa stie cum e, dar totusi sa se intrebe. Sa vrea sa fie scris, daca tot i-a fost scris.

Cand il gasesti, nu-i mai da drumul! Privindu-l, te va face fericit. Iubeste-l! Numai iubindu-l, ii poti afla iubirea. Ai cam vrea sa stii cum iubeste, nu-i asa?

Citeste si Maria

Advertisements
This entry was posted in - carte, Mici nimicuri dulci. Bookmark the permalink.

5 Responses to Caiete, foi, foiţe

  1. crina says:

    da

    Like

  2. Leticia says:

    un teaser perfect pentru romanul tau. m-ai facut foarte curioasa. astept sa-l citesc sau… poate chiar…. sa mi-l citesti…

    ti-ai gasit personajul principal? 😀

    Like

  3. Franc says:

    M am gandit mult la ce ai scris si mi s a facut si mie dor de povestit… Iti multumesc… As vrea sa scrii mai des. felicitari

    Like

  4. radu says:

    Iată un text la care singurul punct slab sunt comentariile. Mai puțin al meu care e doar inutil.

    Like

  5. Mircea says:

    Am citit. Acum astept cafeaua. :))

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s