“La răsărit de Eden” de John Steinbeck

Eu oricum nu prea vad bine, asa ca, daca tot ating cartea cu varful nasului cand citesc, macar sa nu stau si incruntat. Pe cat e de desteapta ”La rasarit de Eden”, pe atat e de calda, de relaxanta, un roman cum rar s-a mai vazut in biblioteca tanarului psihopat Bogdan Nicolai. La randul sau, dintre toti cei devorati de mine in ultima vreme, John Steinbeck este singurul care nu a avut o copilarie traumatica, probleme cu drogurile, vizite la psihiatru si alte cochetarii de scriitor.

Ba chiar si-a petrecut primii ani de viata intr-o casa absolut superba din Valea Salinas (California), un loc prin care isi cara intelepciunea si personajele acestui volum delicios ca fructul de zmeur. In tinerete, Steinbeck a hoinarit prin toate statele americane intr-o camioneta cu rulota, impreuna cu Charley, cainele sau, iar mai tarziu i s-au ecranizat patru romane, unul dintre ele (Soareci si oameni) chiar de trei ori, a scris scenariul pentru alte zece filme greu de ignorat si a primit mai tarziu premiile Nobel si Pulitzer tot pentru… tot. Pana si moartea i-a fost frumoasa, stingandu-se la saizeci si sase de ani, dintr-un infarct, ca un american american.

     

La rasarit de Eden este “singura carte pe care am scris-o vreodata”, dupa cum insusi declara, o poveste despre bine si rau, despre putere si nevolnicie, despre iubire si ura, frumusete si hidosenie. Personajele, membrii familiilor Trask si Hamilton, sunt inspirate, precum Moromete, din realitate, Samuel Hamilton fiind chiar bunicul scriitorului. Si chiar se simte ca l-a cunoscut si ca l-a iubit inainte de a-l tintui intre coperte. Pentru ca Samuel, batranul imigrant irlandez cu minte de inventator, are ceva dintr-un tata bun sau dintr-un bunic intelept, ceva care-ti aduce aminte de copilarie, de credinta, de vise, de multe intrebari cu raspunsuri nu neaparat adevarate, dar cu siguranta linistitoare.

Si cum lumea are de fapt numai o singura poveste, cea despre bine si rau, la capatul celalalt al moralei se afla Cathy, femeia cu tragedie in loc de trecut, Kate, matroana si prostituata cu ochi neomenesti si dintii tot de fiara, Cathy/Kate, diabolica din viata fiecaruia, cea care te transforma din omida in barbat daca ii supravietuiesti sau in molie trista, misogina si frustrata daca-i ramai dator pe viata cu o viata. Tacuta, calma, intruchiparea raului mocnit, de fapt latent, vorbeste rar, doarme, viseaza, fixeaza undeva in zare un punct numai de ea stiut si il priveste indelung, gata oricand s-atace.

Era capabila de o relaxare totala intre momentele de actiune. De asemenea, stapanea la perfectie o tehnica fundamentala de lupta: sa-ti lasi adversarul sa-si uzeze fortele pana la infrangere sau sa-i indrepti forta impotriva propriilor lui slabiciuni. […] Kate nu se grabea. Isi fixa telul intr-o clipa si apoi si-l scotea din minte. Se apuca sa-si elaboreze metoda. Isi schita un plan si apoi il ataca, iar daca prezenta cea mai mica slabiciune, il distrugea si o lua de la capat. Victima ei: Adam Trask, singurul care nu a putut mirosi prin coaja fina, veninul si amarul din marul pacatului.

Desi Charles, fratele lui, a vrut sa o izgoneasca atunci cand a venit de nicaieri, ranita grav, la usa lor, desi inteleptul Samuel nu a putut citi nimic in ochii ei, desi la fel de inteleptul servitor chinez, Lee, se temea de ea ca de demoni, Adam nu a vazut-o pe Kate decat cu ochii larg inchisi, vis din care nu s-a trezit pana la primul foc de arma care i-a strapuns umarul. Drama, depresia, dezastrul din sufletul sau leaga strans firul povestii de o discutie ce ii sta cartii drept cotor. Mitul lui Cain si Abel este dezbatut impreuna cu Lee si cu Samuel.

Cele saisprezece versete din capitolul patru al “Genezei” demonstreaza ca pana si Dumnezeu poate avea o preferinta, alegand jertfa lui Abel si respingand-o inexplicabil pe cea a lui Cain. Alungat, Cain simte nevoia de razbunare, iar aceasta este povestea fiecaruia dintre noi, povestea simbol a sufletului omenesc: Cea mai teribila groaza pe care o poate simti un copil este sa nu fie iubit si se teme ca de moarte sa nu fie izgonit. Cred ca fiecare om din lume a simtit mai mult sau mai putin ce inseamna sa fii izgonit. Iar o data cu izgonirea vine si furia, iar furia atrage dupa sine o fapta rea, razbunarea pentru izgonire, iar fapta rea aduce pacatul – aceasta este istoria omenirii.

Acelasi pasaj biblic arunca in capul lui Lee o multime de semne de intrebare, ca o bomba artizanala plina de cuie si bucati de metal. Acolo unde Dumnezeu il intreaba pe Cain de ce este suparat, El spune: Daca faci bine, vei fi bine primit, dar daca faci rau, pacatul pandeste la usa; dorinta lui se tine dupa tine, dar tu il vei stapani. Acest tu il vei stapani suna ca o promisiune facuta lui Cain ca va reusi sa invinga pacatul. Biblia Americana Populara nu il traduce ca pe o promisiune, ci ca pe un ordin, prin tu sa-l stapanesti.

Insa nici aceasta nu era forma initiala, cuvantul originar al scriitorului originar. Studiind ebraica alaturi de patru invatati chinezi, probabil singurii in stare sa foloseasca cum trebuie opiumul, in scop meditativ, Lee a gasit marele raspuns: Tu poti sa-l stapanesti! Cuvantul timsbel ai ingaduinta – iti da posibilitatea de a alege. Alegerea, cea care il face pe om asemenea lui Dumnezeu. Bine sau rau? Bine SI rau. Instinct sau ratiune? Ratiunea instinctului. Pacat sau fapta buna? Eu unul, aleg pacatul si ma judec singur, iar daca citesti cartea asta, am facut inc-o fapta buna.

Citeste si “Herzog” de Saul Bellow

Advertisements
This entry was posted in - carte. Bookmark the permalink.

3 Responses to “La răsărit de Eden” de John Steinbeck

  1. MV says:

    Total gresit: nimic nu-l face pe om asemenea lui Dumnezeu, pentru ca dumnezeu in toate culturile este peste om prin natura lui primordiala. El a creeat tot, cum a vrut si detine libertatea absoluta. Omul vine deja “creeat”, deci nu e liber, de ex: nu poate sa aleaga sa fie increeat. Verbul “a putea” are alt sens: umanizeaza imaginea unui Dumnezeu tiran care impune “jucariilor” pe care si le-a creeat un destin, un drum deja scris. E vorba de Liberul Arbitru.
    Ca sa intelegi perfect, vezi scrierile filosfilor crestini (Sf. Augustin, Vasile cel Mare). O forma de libertate in fapt conditionata (paradoxal, nu?).

    Like

  2. interesanta relatarea ta a minirezumatului acestei carti

    Like

  3. Maldita says:

    O vreau si eu. 🙂 Luni? Dar te rog sa nu mi-o aduci la fel de prompt ca somonul ala, ca mor de incultura, da?

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s