De vreo doi-trei ani ma holbez la expozitii si proiectii la MNAC. De vreo doua-trei luni ma duc acolo in diminetile de week-end ca sa sorb din cafea si sa degust idei si culori prin wireless. Acum vreo doua-trei saptamani am devenit brusc nelinistit la sosirea in cafenea a lui Emil Brumaru. S-a asezat la bar impreuna cu un prieten la fel de tanar la spirit. S-ar putea sa fi fost chiar Fanus Neagu. S-au amuzat copios o jumatate de ceas.
Sa le intrerup discutia? Sa ma duc sa ma inchin la el ca la un zeu, asa cum am facut acum cativa ani cu Florian Pittis in pasajul Villacrosse? Pe mess, Georgiana, ma incuraja: „Du-te, coaie, fa-l fericit pe Brumaru! Iti dai seama cat de mult se va bucura cand va vedea ca vine un pustan si ii spune ca il admira si-l citeste?!”
N-AM AVUT CURAJ. Am luat pana acum sute de interviuri, multe dintre ele, unor oameni care imi zambeau din posterele lipite pe usa camerei mele cand eram mic.
Insa am si eu limitele mele. Uneori mi se pune un nod in gat si simt cum raman fara sange-n pula. Am fugit acasa si am recitit „Submarinul erotic” si blog-ul Hobbitului. Am gasit si un interviu belea in Cotidianul. Iar saptamana urmatoare am dat intr-o librarie din Sinaia peste geniala Poveste a boiernasului de tara si a fecioarei cu lindic zglobiu.
Am citit-o si am rascitit-o cu interesul cu care ai rasfoi sexul – hai sa-i spunem „pizda”, ca sa nu ma acuze maestrul de pudoare prematura – celor doua personaje: Tamara (Tamariuska, Tamy) ce „se zbate-n pula ca-n povesti/ in plase fabulosii pesti” gemand „precum o zana dalba/ Prinsa-n vazduh si desfacuta/ De-o raza, soarele s-o futa” si Porcuta Satanici „cu cinci lindici” careia ii dedica sonete misogine numai bune de pus pe beat de Cheloo de la Parazitii: „Astazi o faci pe Doamna, vesmintele te-mbraca/ Penibil, ca pe-o iapa-o pereche de chiloti.”
Ce e violent, vulgar in lumea noastra, in lumea lui e imbracat in piele fina de femeie: „Crapa-ti-ar curu-n doua buci frumoase/ Plezni-ti-ar pizda-n patru buze moi/ Femeie, teleguta de matase/ Cu rotile-nmuiate in oloi”. Grotescul devine sublim la Brumaru: „Iar ochii ti-i voi scoate la sfarsit./ Si unu-n cur, cel’lalt in pizda trista/ Ti-l voi baga, sa poti sa vezi, cumplit,/ Acele parti ce-atat m-au fericit”.
Poezii precum Tamariuska cu salele ei plate fac cat cel mai bun roman erotic si cel mai bun film deocheat la un loc, atat ca scenariu, cat si ca regie si imagine. Pretioasa carte verde cuprinde intr-o ordine aproape dadaista rondeluri, sonete, desene de Dumitru Gorzo, poeme, scrisori, scurte povestioare-n proza, pasteluri, „tamarete” si chiar cantece dedicate lui Apollinaire, lui Anton Pann sau Marchizului de Sade, care devine si personaj a lui Brumaru.
Din Povestea boiernasului de tara si a fecioarei… ii poti citi noii iubite miercurea la patru dimineata. E un volum pe care il pot rasfoi pustanii de clasa a opta in recreatie razand in hohote si grabindu-se apoi spre casa ca sa faca in baie ce faceam cu totii la varsta lor si inca mai facem si acum… in pula noastra de rusinosi.
Un volum care sfideaza printr-o creativitate debordanta cliseele despre dragoste si sex impuse de o societate din ce in ce mai vulgara – dar, paradoxal, din ce in ce mai pudica si mai limitata – sau de scenaristii de la Hollywood, aflati intr-o permanenta greva (mentala), cu creierul mic blocat in pozitia misionarului peste creierul si mai mic.
Citeste si Fete Suspecte sau Deznodamantul