Todor Ene – Tabla si vopsea – Galeria 29

Vineri (a)seara am fost invitat intr-o sufragerie a unui apartament din Soseaua Vergului la un vernisaj al artistului Tudor Ene. Am gasit greu blocul, dupa ce am intrebat vreo zece taximetristi, dintre care, vreo cinci mi-au oferit cu drag informatii la mishto. Il lift ceasul arata 21:23, intarziasem deci in jur de douazeci de minute.

Mi-a deschis Mircea Nicolae, proprietarul apartamentului si curatorul expozitiei. Mi-am dat seama ulterior cine era cine, cine era curatorul si care era artistul. Nimeni nu s-a prezentat si nici macar pe usa nu scria nimic. Asta facea totul si mai interesant.

In bucatarie cateva fete (dintre care am recunoscut-o numai pe Medz) stateau de vorba, la o tigara, cu mama lui Mircea, care, din cand in cand mesteca intr-o oala mare de ciorba care mirosea bine de tot. Tot in bucatarie: vin rosu, saratele si pufuleti. In sufragerie, multi oameni care nu se cunosteau intre ei. Unii, majoritatea, fumau pe balcon.

Pe pereti, cele zece lucrari din seria “Tabla si vopsea” expuse ca la carte, sub razele unui sistem de lumini ca la orice galerie ce se respecta. Ca sa-ti incapa la fix in ochi, campurile de vopsea multicolora erau perfect rotunde, punctate ici-colo de fire de par, firimituri si amprente. Imagini care, ajunse in bostanul tau, ignorau, sfidau ratiunea si se contopeau cu imaginatia libera, fiind, apoi, la momentul concluziilor, exact ce vroia mintea ta sa fie.

O sfera verde cu galben imi parea o broasca, iar alta, albastru cu rosu… o mare cu plaja. Cum majoritatea imi formau in minte imagini din sfera semantica a apei/marii, pentru mine aceste opere rotunde de tabla si vopsea erau hublouri.

Din cand in cand, cineva suna la interfon, apoi la usa. Gata! Eram toti. Mircea Nicolae ne-a strans la un loc, pe noi, sobolanii curiosi, raspanditi prin toate cotloanele “galeriei” si ne-a explicat cum au reusit sa se lipeasca de viata aceste lucrari lipite pe perete.

La finalul discursului, a anuntat ca lucrarile vor fi oferite publicului, prin tragere la sorti. Eram 24 de oameni. Daca extrageai din caciula un numar de la 1 la 10, luai una dintre lucrari. Mi-a picat 2, iar Mariei, 8. Ce noroc!

                  

Am plimbat cu masina, pana la Universitate, doua fete de la vernisaj cu care am intrat in vorba d-abia la plecare, in lift. Nici ele nu cunosteau pe nimeni de acolo si nu mai fusesera pana acum la Apartamentul/Galeria 29, dar spuneau ca, daca vor fi invitate, vor veni si peste doua saptamani cand Mircea a anuntat un nou proiect.

Asta transforma practic, prin locatie SI NU NUMAI, aceasta serie de expozitii intr-un performance extrem de interesant despre care vom auzi cu siguranta si peste niste ani.

Citeste si October, Remember, December